Incetinirea ritmului de crestere economica in Spania si mai ales prabusirea domeniului constructiilor ii lasa fara locuri de munca pe romanii din aceasta tara. Potrivit Institutului National de Ocupare a Fortei de Munca din Spania, citat de Radio Romania Actualitati, numarul somerilor romani a ajuns la 13 mii.

Cetatenii romani sunt a doua comunitate de imigranti din Spania, dupa cea a marocanilor, cu peste 600 de mii de persoane inregistrate oficial. Potrivit previziunilor Ministerului Muncii de la Madrid, cei mai multi someri provin din domeniul constructiilor, unde numarul celor fara locuri de munca ar putea ajunge in acest an la 200 de mii de persoane.

In aceste conditii, guvernul spaniol pregateste oferte pentru somerii imigranti: sa primeasca plata somajului intr-o singura transa si sa aiba acces la microcredite speciale, obtinute in conditii preferentiale.