Un incident a avut loc miercuri dimineață în stația de metrou Piața Unirii, unde un călător a forțat ușa unui tren, iar aceasta nu s-a mai putut închide, a anunțat Metrorex.

Metroul din BucurestiFoto: Vlad Barza / HotNews.ro

Conform companiei, în jurul orei 8:35 la Piață Unirii 2, într-un tren cu direcția Pipera, un călător a forțat o ușă, aceasta nemaiputând fi închisă.

„Pentru siguranța călătorilor, mecanicul a debarcat trenul și l-a retras în depou pentru remediere. Călătorii au fost preluați în scurt timp cu următorul tren sosit la peron. De asemenea, în stație au fost făcute anunțuri cu privire la situația prezentată”, a transmis Metrorex.