Angst, un cunoscut jucător din industria cărnii, a intrat în insolvență. Abatorul Periș și Primo Mix Food au cerut insolvența ANGST la 21 septembrie 2023, scrie Retail.ro

Sorin MineaFoto: Ager Press

Contactat de HotNews, Sorin Minea, care deține compania alături de Ludmila Minea, a refuzat să comenteze informația, declarându-ne doar ca „sunt probleme personale pe care nu le discut cu presa!”

Sorin Minea este și președintele Federatia Romalimenta, care grupează majoritatea asociațiilor și patronatelor din industria alimentară.

Abatorul Periș și Primo Mix Food au cerut insolvența ANGST la 21 septembrie 2023, decizia intrării în insolvență fiind luată la data de 29 martie 2024, cu drept de apel în șapte zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Ilfov.

”În temeiul art. 406 Cod procedură civilă ia act de renunţarea la judecată formulată de creditorul MONCEANU INOCASINGS SRL. Admite cererile creditorilor ABATORUL PERIS SA şi PRIMO MIX FOOD SRL. În temeiul art. 72 alin. 6 din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschide procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei ANGST RO SRL. Pune în vedere debitoarei faptul că este obligată să depună în termen de 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosarul cauzei, actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În cazul în care debitoarea nu va depune actele şi informaţiile arătate devin aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. 1 şi 2 şi art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014. În cazul în care debitoarea nu depune, în 10 zile de la pronunţare prezentei hotărâri, la dosar, o declaraţie prin să îşi manifeste intenţia de reorganizare, în temeiul art. 85 alin. 1 raportat la art. 74 şi art. 67 alin. 1 lit. g din Legea nr. 85/2014, urmează a opera ridicarea de drept a dreptului de administrare – constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administrat bunurile din avere şi de a dispune de acestea, situaţie în care conducerea integrală a activităţii debitorului revine administratorului judiciar”, arată Tribunalul Ilfov.

Istoria ANGST:

1942 - Heiri Angst, începe să lucreze ca măcelar independent.

1946 - Heiri si Madi Angst deschid o măcelărie in Lehenstrasse

1948 - Măcelaria se mută in Rosengartenstrasse.

1950 - Primele livrări en-gros la hoteluri și restaurante din Zurich.

1970 - Heiri Angst jr. și Urs Angst preiau conducerea

1972 - Firma se transformă în Societate pe Acțiuni

1978 - Angst dezvoltă fabrici și în afara granițelor Elveției

1987 - Se realizează concentrarea producției într-un singur loc

1990 - Sorin Minea împreună cu Urs Angst înființează ANGST RO

1993 - Se construiește o fabrică nouă

1994 - Urs Angst devine CEO în corporația Angst

1998 - este achiziționat pachetul majoritar de acțiuni pentru SALSI SA SINAIA

2003 - 670 angajați, capacitate de producție 18t

2010 - Sorin Minea preia pachetul majoritar al companiei ANGST RO.