Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România a decis să declanșeze conflictul colectiv de muncă sub forma unei greve generale începând de luni, 1 aprilie, relatează News.ro. În replică, compania de stat Poșta Română a catalogat conflictul de muncă drept artificial și a dat asigurări celor două milioane de pensionari că nu vor fi afectați de acțiunile poștașilor.

Poșta RomânăFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

„Compania a solicitat medierea, însă reprezentanţii SLPR au refuzat acest lucru. În contextul în care negocierile intense purtate încă de la finalul anului trecut între Compania Naţională „Poşta Română” şi SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declanşarea grevei generale a unei părţi a angajaţilor”, a precizat Poșta Română într-un comunicat de presă.

Compania transmite că „va asigura întocmai distribuirea, conform tuturor prevederilor contractuale şi legale a trimiterilor şi drepturilor sociale pentru toţi clienţii, iar o întârziere a acestora este exclusă”. „Asigurăm toţi clienţii, partenerii şi instituţiile bancare de stabilitatea şi funcţionalitatea serviciilor, precum şi de soliditatea politicilor de management aflate în curs”, mai precizează Poşta Română.

„Asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 aprilie aşa cum ne-am asumat angajamentul!”, dă asigurări Poşta Română.

Compania națională precizează că majoritatea covârşitoare, peste 80% dintre salariaţi, îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu cu profesionalism, ca şi până acum! La conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajaţii Companiei.