Autoritățile din Cluj au declanșat planul roșu de intervenție după ce au fost alertate că 12 muncitori dintr-o fabrică acuză o stare de rău după ce s-au intoxicat cu o substanță necunoscută, anunță ISU Cluj citat de news.ro.

Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com

„La nivelul dispeceratului Integrat ISU-SAJ a fost primită o solicitare de la un operator economic situat pe strada Laminoriştilor din municipiul Câmpia Turzii, care a anunţat faptul că 12 persoane s-ar fi intoxicat cu o substanţă”, a precizat ISU Cluj.

La fața locului, au fost acordate îngrijiri medicale pentru 14 persoane. Toate manifestau simptome ușoare de intoxicare.

„Au fost evaluate 14 persoane de către echipajele medicale. Din fericire, toate prezintă simptome uşoare. Urmează să fie stabilit câte dintre acestea vor fi transportate la spital. Până acum, niciuna nu a fost transportată la spital”, precizează ISU.

ISU nu precizează care este substanța cu care s-au intoxicat muncitorii. „Spațiul unde aceste persoane lucrau a fost deja ventilat” până la sosirea pompierilor.

Autoritățile au activat planul roșu și au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD și trei echipaje SAJ.

Sursă foto:Dreamstime.com