Polițiștii fac marți dimineața 15 percheziții într-un dosar în care un bărbat este acuzat că a făcut intervenţii chirurgicale estetice în urma cărora zece persoane ar fi fost mutilate, conform Agerpres. Acuzaţiile sunt de vătămare corporală din culpă şi evaziune fiscală, iar prejudiciul se ridică la aproape două milioane de euro. În urma extinderii cercetărilor, au loc verificări şi cu privire la săvârşirea infracţiunilor de corupere sexuală şi rele tratamente aplicate minorului, conform News.ro.

chirurg plasticianFoto: ronstik / Alamy / Alamy / Profimedia

Poliţiştii efectuează 15 percheziţii domiciliare şi la două sedii de firme în Bucureşti, într-un dosar în care 10 persoane au fost vătămate în urma unor operaţii estetice, a transmis IGPR.

„Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa - Serviciul Municipal de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, pun în aplicare 15 mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi evaziune fiscală. Percheziţiile sunt efectuate în municipiul Bucureşti, la locuinţele a două persoane fizice, cercetate pentru comiterea faptelor şi la sediile a două persoane juridice, care au ca obiect de activitate prestarea de servicii medicale", a precizat IGPR.

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada august 2020 - ianuarie 2024, un bărbat ar fi efectuat intervenţii chirurgicale estetice şi reconstructive, în urma cărora ar fi rezultat vătămarea corporală a zece persoane.

Prejudiciul cauzat în dosar este de 1.978.000 de euro.

„În urma extinderii cercetărilor, în cauză se efectuează verificări şi cu privire la săvârşirea infracţiunilor de corupere sexuală şi rele tratamente aplicate minorului", a mai precizat IGPR.

Conform unor surse din rândul anchetatorilor citate de News.ro, vizat de aceste percheziţii este acelaşi medic specialist în chirurgie plastică, cercetat sub control judiciar după ce a făcut trei operaţii în urma cărora pacientele au suferit complicaţii medicale şi au rămas cu probleme estetice grave şi permanente.

Măsura anchetării sub control judiciar în precedentul dosar a fost luată la sfârşitul lunii ianuarie de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

„În cauză s-a reţinut că inculpatul H.S., medic specialist în chirurgie plastică, a efectuat în data de 07.01.2021, la o unitate medicală din municipiul Bucureşti, intervenţii chirurgicale de tipul «reducţie mamară cu implant de silicon» şi «abdominoplastie» asupra persoanei vătămate P.L.D., în urma cărora au rezultat complicaţii medicale şi prejudicii estetice grave şi permanente. În data de 03.12.2022, la o unitate medicală din municipiul Constanţa, inculpatul a efectuat o intervenţie chirurgicală de tipul «mastopexie» asupra persoanei vătămate P.I., în urma căreia au rezultat prejudicii estetice grave şi permanente. În data de 10.10.2023, la o altă unitate medicală din municipiul Bucureşti, inculpatul a efectuat o intervenţie chirurgicală de tipul «mastopexie» asupra persoanei vătămate M.M.C., în urma căreia au rezultat complicaţii medicale şi prejudicii estetice grave şi permanente”, au precizat procurorii.