„Îi cer demisia lui Marcel Ciolacu pentru acțiuni premeditate împotriva intereselor României. Declarațiile lui în cazul Roșia Montană din ultimele luni au subminat și pus în pericol statul român”, a scris Dacian Cioloș sâmbătă dimineața pe contul său de Facebook.

Dacian CioloșFoto: Vadim Ghirda / AP / Profimedia

Reamintim că fostul premier Dacian Cioloş afirma, după ce România a câştigat procesul în cazul Roşia Montană, că Roşia Montană rămâne în patrimoniul mondial UNESCO, iar statul român nu plăteşte nici o despăgubire, el exprimându-şi totodată speranța că „cei care l-au acuzat să înţeleagă că patrimoniul naţional cu valoare mondială nu se vinde”.

„Roşia Montană rămâne în patrimoniul mondial UNESCO, iar statul român nu plăteşte nici o despăgubire. Sper că cei care m-au acuzat în ultimii ani să înţeleagă că patrimoniul naţional cu valoare mondială nu se vinde şi că este datoria noastră să îl protejăm onest, până la capăt”, a scris pe pagina sa de Facebook fostul premier Dacian Cioloş.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat vineri seară că România a câștigat procesul în dosarul Roșia Montană, în care Gabriel Resources cerea despăgubiri de aproximativ 6,7 miliarde de dolari.

Decizia a fost dată în procedura de arbitraj cu Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat din Munţii Apuseni. Procedura de arbitraj s-a desfăşurat la Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor privind Investiţiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington.