Daniel Gherasim, 59 de ani, a jucat timp de 8 sezoane la Steaua, între 1990 și 1998, echipă cu care a luat 6 titluri. Invitat la GSP Live în 2021, a povestit experiența teribilă de la cutremurul din 4 martie 1977.

Cutremurul din 1977 a făcut ravagii în RomâniaFoto: Agerpres

„Eu am stat lângă blocul Scala. Lipit de el. Blocul lipit de noi avea 10-11 etaje și a căzut la cutremurul din '77. Nu a rămas un etaj. Nu a rămas un perete în picioare. S-a făcut ca un praf. Au vrut să mărească o cofetărie la acel bloc, probabil au demolat niște pereți de susținere și când a venit cutremurul l-a făcut praf. Am avut o colegă de clasă care s-a prăpădit în blocul ăsta.

Cutremurul a fost noaptea, pe la 21:15, cam așa. Am ieșit pe la etajul 1, pe molozul blocului căzut. Îmi aduc aminte un întuneric și un vuiet. Blocul s-a hâțâit rău. Am stat sinistrați, la căminul Agronomiei, când luau molozul se temeau să nu cadă și blocul nostru. După vreo 3 săptămâni, veneam seara spre casă. Erau lumini, se luase molozul, se pusese pământ. Lumea venea și punea lumânări.”

Citește mai mult pe gsp.ro