​Un cutremur cu magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter a avut loc joi, la ora 11:25, în zona Seismică Vrancea, la o adâncime de 140 de kilometri, conform INFP.

Cutremur VranceaFoto: infp.ro

Cutremur în România: Seism înregistrat joi în Vrancea

„În ziua de 29 Februarie 2024, la ora 11:25:46 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.2, la adâncimea de 140.0 km.”, conform site-ului INFP.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 57km SE de Sfantu-Gheorghe, 59km V de Focsani, 60km NV de Buzau, 64km E de Brasov, 80km NE de Ploiesti.

Cutremurul a fost resimțit și la București

Conform raportărilor de feedback lăsate de utilizatori pe siteul INFP, seismul de joi ar fi fost resimțit de unii locuitori și în Capitală.

Din 11 mărturii transmise până la data transmiterii acestei știri, șapte raportări de la utilizatori au provenit din București. Toate raportările utilizatorilor au arătat însă că intensitatea resimțită a fost la nivelul 1, adică cel mai jos nivel pe o scară de la 1 la 12.

Ultimele seisme înregistrate în România, potrivit INFP, au avut loc pe 25 februarie: unul în Bihor cu o magnitudine de 2,9, unul în Vrancea cu o magnitudine de 2,4 și altul în Buzău cu o magnitudine de 2,6.

Anul trecut, pe 14 februarie, a avut loc un cutremur de 5,7, în județul Gorj, la o adâncime de 6,3 km.