De pe 16 până pe 22 septembrie, 20 de orașe din România se adaugă unei liste de 3.000 din 50 de țări, care participă la Săptămâna Europeană a Mobilității. Accentul, anul acesta, e pe măsuri care să asigure o mobilitate durabilă și eficientă.

Copii si parinti se indreapta spre scoala Foto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Deși nu apare aproape deloc în spațiul public, mobilitatea școlară sau, astfel spus, modul în care copiii se deplasează de acasă spre școală ori către alte activități extracurriculare și înapoi, e o problemă care ne afectează pe toți, indiferent dacă suntem părinți sau nu. Dacă trăim în orașe medii și mari, cu o populație de peste 150.000 de locuitori, nu avem cum să o evităm. Dimineața, orele la care elevii trebuie să ajungă la clasă se suprapun cu orele de vârf în trafic. Povestea se repetă după-masa, atunci când copiii se întorc acasă.

Ce înseamnă asta, concret, știm prea bine: orașe sufocate de trafic și poluare, ambuteiaje, străzi blocate, nervi întinși la maximum, mașini urcate pe trotuar și pe treceri de pietoni, copii care fac slalom printre mașinile parcate de alți părinți (doar două minute, nu-i așa?) – și lista poate continua. An de an, în luna septembrie, odată cu începerea anului școlar, vine peste noi o avalanșă de articole și reportaje de presă, care prezintă, într-o formă scrisă sau ecranizată, o imagine dezolantă și tristă a mediului urban actual. Dar imaginea nu dispare în octombrie. Continuăm să o vedem pe tot parcursul anului.

Paradoxal, elevii de ieri, adică părinții de azi își amintesc cu ușurință drumurile pe jos spre școală sau pe cele cu autobuzul, în cazul unora. Acum, însă, „generația cu cheia la gât” de odinioară pierde zilnic ore întregi, în care își transportă copilul cu mașina la fiecare activitate din programul lui.

E o logistică mare la mijloc, în care sunt prinși nu doar părinții. Mersul la școală a devenit o afacere de familie, în care mama, tata, dar și bunicii, dădacele sau aparținătorii au ajuns să își calibreze calendarul zilnic în funcție de orarul copiilor, garantându-și în același timp și un job part-time de părinți-taximetriști (Elterntaxi), dacă e să preluăm un termen din vocabularul german. Termenul de „părinți-taximetriști” este atribuit părinților care transportă copilul peste tot cu mașina. În acest fel, mersul la muncă și mersul la școală se contopesc într-un teambuilding de familie.

Citește pe Panorama.ro dimensiunea problemei.