Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au închis alte trei săli de sport ale World Class, spunând că au găsit mai multe nereguli, printre care mucegai la grupurile sanitare, pereţi murdari și aparate de fitness deteriorate.

Sala de fitnessFoto: Noel Celis / AFP / Profimedia

ANPC a transmis, joi, că reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov au verificat în ultimele două zile încă trei săli de sport ale lanţului World Class, situate în Pipera, judeţul Ilfov şi în Sectorul 2 al Capitalei, scrie News.ro.

  • „Din informaţiile mele, nu există nicio reducere de abonament pentru cei care ajung în săli neîntreţinute şi neadministrate corespunzător.
  • Astăzi, conducerea acestui operator economic împreună cu directorul general Paul Anghel şi vicepreşedintele Autorităţii, Sebastian Hotca, au evaluat punctele de lucru pentru care s-a luat măsura opririi temporare a prestării de servicii. Cred cu tărie că este momentul autoevaluării activităţii celor din domeniu. Atât timp cât poţi primi banii consumatorilor, trebuie să te asiguri că îi şi respecţi”, a susținut preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu.

În urma controalelor, ANPC spune că a descoperit că erau prestate servicii care „pot pune în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor”.

Printre nereguli s-ar număra: mucegai în grupurile sanitare, la duşuri, tavan cu infiltraţii şi pete, pereţi cu urme de şoc mecanic şi exfolieri de vopsea, calorifere cu puncte de rugină şi strat de praf, uşi cu zone întinse de rugină, prezenţa insectelor vii pe pereţi, saună umedă cu mozaic spart/lipsă şi mucegai, grinzi din metal cu rugină pe zone întinse, sistem de ventilaţie cu contactele electrice neizolate. De asemenea, ar fi fost folosite aparate de fitness deteriorate, cu exfolieri ale materialului şi a pavajului special desprins, cu risc de împiedicare, nu erau traduse în limba română informaţiile legate de securitate, erau utilizate frigidere pentru băuturi cu cheder deteriorate.

Comisarii ANPC au dat amenzi de 28.000 lei şi au oprit temporar funcţionarea celor trei săli, până la remedierea problemelor.

În urmă cu o săptămână, mai multe săli de fitness World Class din Bucureşti au fost închise de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care spuneau că au găsit zone cu risc de accidentare, aparate de fitness fără traducere în limba română, scări instabile pentru accesul în piscină, pereţi murdari.