Șeful Clanului Sportivilor, Marius Alecu, zis Bebino, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, într-un dosar de trafic cu cocaină, după ce inițial a fost reținut alături de o altă persoană, care ar fi membru din clanul Cocalarilor, relatează Libertatea.

Cocaină și bancnote euroFoto: Aurelie Le Moigne | Dreamstime.com

DIICOT a anunțat miercuri că două persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc şi complicitate la trafic de droguri de mare risc au fost reținut.

”Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că, în perioada noiembrie 2023 – ianuarie 2024, una dintre persoane ar fi comercializat cantităţi de cocaină (drog de mare risc), cu sprijinul celei de a doua, care ar fi intermediat tranzacţiile”, arată sursa citată.

Potrivit informațiilor Libertatea, unul dintre cei reținuți este Bebino, șeful Clanului Sportivilor, iar al doilea este un membru din clanul Cocalarilor.

Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți al Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați.