Conflictul între Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a intrat într-o nouă fază. IPS Teodosie a anunțat, prin avocat, că îl dă în judecată pe Bănescu, acuzându-l că „încalcă grav legea penală, respectiv principiul prezumției de nevinovăție”, prin afirmațiile făcute după ce IPS Teodosie a fost inculpat de DNA.

Arhiepiscopul TeodosieFoto: Agerpres

Anunțul a fost făcut de către Irina Luminiţa Stanciu, avocata lui IPS Teodosie, care a spus că Vasile Bănescu va fi dat în judecată legat de afirmațiile făcute în 18 ianuarie, după ce Arhiepiscopului Tomisului i-a fost schimbată încadrarea din suspect în inculpat în dosarul în care este cercetat de DNA pentru cumpărare de influenţă.

  • „Vasile Bănescu încalcă grav legea penală, în sensul că încalcă principiul prezumției de nevinovăție. Principiul prezumției trebuie respectat astfel încât acesta să ofere inculpatului o protecție sporită și împotriva măsurilor ce se iau, și împotriva abuzurilor și a oprobiului public.
  • Domnul Vasile Bănescu folosește această ocazie pentru o răzbunare personală, fiind de notorietate conflictul deschis pe care îl are cu IPS Teodosie.
  • Domnul Bănescu nu are autoritate morală, conduită și viață personală care să fie în acord cu morala creștină, fiind contestat de marea majoritate a creștinilor ortodocși.
  • În atare condiții, domnul Bănescu face jocurile din interiorul BOR, și cred că ar trebui demarată o anchetă și o cercetare disciplinară în privința acestuia în interiorul Bisericii Ortodoxe Române.
  • Voi sesiza instanța civilă cu acțiune având ca obiect răspunderea civilă delictuală împotriva domnului Vasile Bănescu. Domnia sa ar trebui să caute adevărul la instituțiile statului”, a declarat avocata Irina Luminiţa Stanciu.

Constactat de HotNews.ro, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a spus că nu vrea să reacționeze la „declarații calomnioase”.

Declarațiile care îi sunt imputate lui Vasile Bănescu

Săptămâna trecută, DNA a schimbat calitatea din suspect în inculpat în cazul lui IPS Teodosie, în dosarul în care îl cercetează pentru cumpărare de influență.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a reacționat atunci spunând că situația este „îngrijorătoare”:

  • „Fireşte că apariţia unei noi situări a arhiepiscopului Tomisului în calitate de inculpat spune ceva îngrijorător.
  • Nu mă pot antepronunţa, nu o putem face, dar cazul este unul care frapează, care bineînţeles mâhneşte, pentru că este total nefiresc ca un reprezentant înalt al Bisericii să ajungă să fie anchetat, pornind de la o realitate care bineînţeles va fi descifrată de autorităţile judiciare şi interpretată în cheia potrivită.
  • Deci poziţia Patriarhiei Române este una favorabilă elucidării acestui caz, asta este foarte limpede”, a declarat Vasile Bănescu.

Acuzațiile pe care DNA i le aduce lui IPS Teodosie

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, este urmărit penal de DNA, pentru cumpărare de influență, a anunțat în 5 decembrie Direcția Națională Anticorupție. Alături de IPS Teodosie, este urmărit penal, pentru complicitate la cumpărare de influență, și un consilier în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, conform DNA.

Ce spun procurorii:

  • „În luna iulie a acestui an, Teodosie Petrescu ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obțină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenței pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcționarilor cu drept de decizie în această privință din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte.
  • La acea discuție ar fi participat și celălalt suspect, acesta fiind cel care ar fi negociat cu omul de afaceri termenii în care urma să fie pusă în practică „înțelegerea” respectivă.
  • Suma de 800.000 lei ar fi urmat să fie utilizată pentru finanțarea unor lucrări de construcție ori reabilitare a unităților de cult aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului”.

Ancheta a fost deschisă în urma unei investigații Recorder, care a publicat imagini filmate cu camera ascunsă de către un preot care pretinde că este om de afaceri și care îi propune arhiepiscopul Tomisului să obțină o finanțare de 800.000 de lei pentru arhiepiscopie de la Secretariatul de Stat pentru Culte, în schimbul unui comision de 20% din sumă pentru el.