Să fim sinceri, ce șanse de incluziune au tinerii cu autism din România, fără implicarea părinților? ZERO! Am creat un proiect de socializare pentru a-mi scăpa copilul din ghearele izolării. S-a dovedit util și pentru alții, ba chiar și pentru mine!
Proiectul „Și Eu Pot” Fiecare întâlnire este plină de emoție și bucurie. Proiectul „Și Eu Pot” a deschis o nouă etapă în viața mea și a lui David. A fost creat din suferință, din singurătate, din dorința de a fi printre oameni. Oameni pe care în lumea noastră veche nu-i mai regăseam. Nu-i mai vedea David. Avea nevoie de o schimbare, de un loc în care să se simtă în siguranță, înțeles, iubit, acceptat, valorizat. Am luat-o încă o dată de la zero în viața asta, pentru că în România nu prea există centre specializate în terapia și socializarea adolescenților și tinerilor cu dizabilități.
Asociațiile și fundațiile mari și mici „se luptă” să recupereze autiștii mici, imediat după diagnostic, când disperarea părinților este mare, când oamenii și-ar vinde și un rinichi să-și recupereze copilul. Timpul trece, autiștii cresc, părinții sleiți de puteri și scurși de bani au găsit deja soluții sau pur și simplu s-au resemnat. Și, în cele mai multe cazuri, apare izolarea. Autiștii ajunși la vârsta adolescenței nu au prieteni adevărați sau, dacă au, oricum nu sunt de vârsta lor.
