Reprezentanţii Jandarmeriei se apără în fața acuzaţiilor protestatarilor de la Constanța că jandarmii le-au întins „o capcană” și i-a dirijat pe contrasens, instituția susținând că a fost „o decizie exclusiv a acestora, fără a fi rezultatul unei indicaţii din partea forţelor de ordine”.

Protest al transportatorilor și fermierilorFoto: AGERPRES

Protestatarii au acuzat, pe reţele de socializare, că ar fi fost dirijaţi de jandarmi să meargă pe contrasens, pe banda de urgenţă a autostrăzii A4 (Șoseaua de centură a Constanței), ulterior fiind opriţi de poliţişti şi amendați.

Jandarmeria susține că marți coloana de protestatari, formată din 47 de autovehicule, se deplasa pe autostrada A4 venind dinspre DN39, fiind însoţită de o autospecială de jandarmi, cu direcţia către port.

  • „Întrucât accesul spre port era blocat de o coloană de tiruri, echipajul de jandarmi şi autovehiculele protestatarilor au fost nevoite să staţioneze, ca urmare a acestui blocaj.
  • Având în vedere că, la acel moment existau alte blocaje în dreptul porţilor 7 şi 9 din port, echipajul de jandarmi a primit o nouă misiune, fiind redirecţionat către aceste zone.
  • Întrucât drumul către port era blocat, autospeciala jandarmeriei a întors pe contrasens, pe banda de urgenţă, având pornite semnalele luminoase, pentru deplasarea de urgenţă spre zona porţilor 7 şi 9”, spune Jandarmeria.

Instituția susține că înainte de efectuarea acestei manevre un jandarm a coborât din autospecială, observând că o parte din mașini intenţionează să o ia pe contrasens și punându-le în vedere șoferilor că trebuie să staţioneze în locul unde se aflau.

  • „Menţionăm că niciun reprezentant al echipajului de jandarmi nu a făcut semne spre coloana protestatarilor, care să indice faptul că aceştia trebuie să-i urmeze.
  • Deplasarea autovehiculelor care făceau parte din coloana de protestatari, pe contrasens, a fost o decizie exclusiv a acestora, fără a fi rezultatul unei indicaţii din partea forţelor de ordine”, mai spune Jandarmeria Română într-un comunicat de presă transmis miercuri.

Autoturisme şi camioane ale fermierilor şi transportatorilor au blocat marți seară accesul la porţile numerele 7, 9 şi 10 Bis ale Portului Constanța. Poliția Județeană Constanţa a transmis, miercuri, că 30 de protestatari au rămas fără permisele de conducere după ce coloana de autovehicule a pătruns pe autostrada A4, pe contrasens, „punând în pericol grav siguranţa traficului rutier în zonă”.