Protestele transportatorilor și fermierilor continuă. După discuțiile de sâmbătă de la Agricultură, Transporturi și ASF, delegațiile protestatarilor au venit la Ministerul de Finanțe, însă negocierile au eșuat. Pe centurile orașelor, pe mai multe drumuri naționale și spre vămi traficul este îngreunat și în unele locuri blocat. Luni, la prima oră premierul Marcel Ciolacu va avea o întâlnire de lucru cu vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor.

Protest al transportatorilor și fermierilorFoto: AGERPRES

„Declarăm că nu s-a ajuns la niciun acord, motivând legislația europeană. Nu s-au găsit soluții pentru reducerea cheltuielilor bugetare în toate domeniile. Protestul va continua la nesfârșit până când autorităţile vor înţelege că neputinţa lor de a gestiona o ţară este reală. Totul se motivează pe Comisia Europeană, PNRR”, a declarat Dănuț Andruș, unul dintre liderii protestatarilor, la ieșirea de la discuțiile de la Ministerul Finanțelor.

La rândul său, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a precizat că „sunt o parte dintre măsuri cu care am fost de acord”, în discuțiile cu delegații transportatorilor și fermieriloor, precizând însă că nu se pot lua măsuri care să încurajeze evaziunea fiscală.El a spus că Finanțele sunt de acord cu șase măsuri, printre care cele referitoare la legea prevenției și la digitalizare, însă restul trebuie discutate cu Comisia Europeană, pentru că implică angajamente ale României în raport cu instituţiile europene.

Ce au propus Finanțele

În discuțiile cu reprezentanții protestatarlor, Finanțele au propus:

  • Legea prevenţiei să se aplice numai pentru faptele care nu sunt de evaziune fiscală,
  • procedurile din Codul fiscal să fie simplificate, în vederea debirocratizării,
  • realizarea unui parteneriat între Ministerul Finanţelor şi Ministerul Agriculturii pentru un cadru legal referitor la certificate de producători locali,
  • crearea unui cadru legal pentru investiţii în agricultură şi industria agroalimentară, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru investiţii în infrastructură în parteneriat cu Ministerul Transporturilo,
  • scutirea la impozitul pentru profitul reinvestit în ferme din domeniul agriculturii şi pentru profitul reinvestit pentru firmele din domeniul transporturilor
  • reglementarea contabilă şi recunoaşterea fiscală a subvenţiilor în vederea clarificării facilităţilor legate de scutirea de la plata impozitului pe profit.

Ce au propus transportatorii la discuțiile de la Finanțe

Lista revendicărilor transportatorilor pusă pe masă la Ministerul Finanțelor:

  • tratament fiscal identic pentru public și privat și creșterea beneficiilor neimpozabile pentru angajații din transporturi, care e în cuantum de 265 de lei
  • creșterea valorii zilnice acceptabile pentru masa angajaților delegați sau detașați neimpozabilă, în valoare de 50 de euro pe zi care să se adauge la plafonul maxim de 87,5 euro pe zi, limita în care se poate acorda indemnizația.
  • recuperarea unui procent din acciză, direct de la pompă pentru toate firmele de transport rutier licențiate.
  • revenirea la sistemul RO e-transport, e-sigiliu doar la mărfurile cu risc ridicat.
  • revenirea la 5% la impozitul pe dividende și eliminarea dublei impozitări CASS
  • revenirea la plafonul numerar la forma veche a legii
  • să nu se instituie sancțiuni pentru transportatori pentru nerespectarea de către beneficiar a condițiilor de declarare a mărfurilor cu risc ridicat.

Între timp, Autoritatea de Supraveghere Financiară a propus un set de măsuri care să aibă ca rezultat final reducerea RCA. Acestea vizează, printre altele, revizuirea sistemului bonus-malus, posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA, precum și plata în rate a primei de asigurare, potrivit unui document al ASF, consultat de HotNews.ro.

CONSULTĂ AICI TOATE MĂSURILE PROPUSE

HotNews.ro a transmis LIVE toate informațiile din a cincea zi de proteste:

20:15Premierul Marcel Ciolacu va avea luni dimineaţa o întâlnire de lucru cu vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, a anunţat Biroul de presă al Guvernului.

Conform sursei citate, întâlnirea este programată pentru ora 9,30, la Palatul Victoria.

19:08Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a declarat că „sunt o parte dintre măsuri cu care am fost de acord”, în discuțiile cu delegații transportatorilor și fermierilor. El a precizat însă că nu se pot lua măsuri care să încurajeze evaziunea fiscală.

Boloș a precizat că Finanțele sunt de acord cu șase măsuri, printre care cele referitoare la legea prevenției și la digitalizare, însă restul trebuie discutate cu Comisia Europeană.

18:15Negocierile de la Ministerul de Finanțe au eșuat. Protestele vor continua, au anunțat reprezentanții transportatorilor și fermierilor care au fost la discuții.

„Problemele noastre sunt legate de toate instituțiile statului. Suntem pribegi în țara noastră. Totul ține de bani, toate bugetele primesc bani de la Ministerul de Finanțe, prin decizii greșite. Se sifonează bani. Statul trebuie să oprească robinetul”, a spus Dănuț Andruș.

17:35Autoritatea de Supraveghere Financiară propune un set de măsuri care să aibă ca rezultat final reducerea RCA. Acestea vizează, printre altele, revizuirea sistemului bonus-malus, posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA, precum și plata în rate a primei de asigurare, potrivit unui document al ASF, consultat de HotNews.ro.

CONSULTĂ AICI TOATE MĂSURILE PROPUSE

15:13 Centrul Infotrafic al Poliției Române transmite că circulația rutieră se desfășoară îngreunat, cu viteză redusă, pe DN 2, în localitatea Afumați, județul Ilfov, din cauza autovehiculelor transportatorilor și fermierilor, care protestează pe banda 1 a ambelor sensuri de mers. ”Din acest motiv, le recomandăm conducătorilor auto să evite această zonă și să folosească rutele alternative: direcția Urziceni - București: DN 2 - DJ 100 - DJ 200, prin loc. Ștefăneștii de Jos și direcția București - Urziceni: DN CB - DJ 100 - DJ 300, prin loc. Găneasa”, adaugă Infotrafic.

13:22 Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a anunțat că susține „orice protest democratic, fără implicarea factorului politic și fără anarhie! Soluția este continuarea dialogului cu autoritățile”

„Scopul nostru este să obținem modificări legislative în favoarea românilor și a economiei României, nu să dăm jos guverne sau să punem guverne. COTAR a anunțat organizarea unor proteste în luna ianuarie, dar nu este organizator al manifestațiilor din aceste zile și nici nu a participat la întâlnirile cu Guvernul. Din punctul nostru de vedere, aceste proteste, chiar spontane fiind, nu trebuie să degenereze și nu trebuie să se transforme în anarhie. Noi toți, transportatori, agricultori și alte categorii din industrie trebuie să ne punem la masa discuțiilor, pentru negocieri”, spune COTAR într-un comunicat de presă.

11:50 Ministerul Finanțelor a transmis că, „astăzi, la ora 11.00, la sediul MF a fost programată o întâlnire între conducerea instituției și o delegație formată din reprezentanții fermierilor și transportatorilor. Din motive care nu ne sunt cunoscute, delegația acestora nu s-a prezentat la întrevedere și a solicitat amânarea discuțiilor pentru ora 14.00. Reprezentanții MF rămân deschiși la orice propunere de reprogramare a întâlnirii sau la stabilirea unei noi modalități de comunicare pentru a aborda revendicările și problemele ridicate.”

„Nu s-a putut ajunge la niciun numitor comun”

„Din păcate, nu s-a putut ajunge la niciun numitor comun. Am cerut un pachet de măsuri concrete, cum văd dumnealor problemele noastre pentru că noi, cerinţele pe care le-am făcut, nu pot fi luate în calcul nicicum. Să sperăm că în zilele următoare vom primi un feedback din partea ASF-ului. Din punctul meu de vedere, neputinţa e la ea acasă”, a declarat Dănuţ Andruş, un lider al protestatarilor, la finalul discuţiilor de la ASF.

El a afirmat că lobby-ul asiguratorilor este mai puternic decât cel al populaţiei.

„Nu au venit cu date concrete. Cerinţele noastre nu sunt de luat în calcul. Nu se poate, nu se poate şi nu se poate. Deci lucrurile astea, atâta timp cât lobby-ul asiguratorilor este mai puternic decât lobby-ul populaţiei, suferă toată lumea. Asta este viaţa, nu putem face nimic”, a mai transmis Dănuţ Andruş.

De asemenea, preşedintele ASF, Alexandru Petrescu, a declarat că multe dintre solicitările protestatarilor erau şi acţiuni pe care instituţia urma să le întreprindă.

„Cunosc agenda de probleme, cel puţin din spaţiul public, din ultimele zile, dar şi de la momentul la care am preluat în urmă cu două,trei săptămâni conducerea ASF. Multe dintre solicitările lor erau şi acţiuni pe care urmam eu, cât şi colegii mei din conducere să le luăm. Vorbim de controale, vorbim de audit, toate temele sunt pe masă (….) Toate aceste măsuri sunt gândite ca final rezultat sa fie reducerea RCA-ului”, a afirmat Alexandru Petrescu.

Andruș: Protestele probabil vor continua

Acelaşi lider al fermierilor, Dănuţ Andruş a afirmat sâmbătă, după întâlnirea avută cu ministrul Agriculturii Florin Barbu, că mai multe solicitări au fost acceptate, printre care şi amânarea ratelor, explicând că este vorba despre o Ordonanţă de Urgenţă care se află la avizare şi despre care a primit promisiuni că va fi aprobată în următoarea şedinţă de Guvern.

El a adăugat că protestele probabil vor continua deoarece mai sunt revendicări care ţin de alte ministere.

Florin Barbu a afirmat că, din punctul de vedere al Ministerului Agriculturii, protestul este închis. A fost încheiat un proces verbal cu ministrul PSD privind parte din revendicările fermierilor.

Grindeanu: Lucrurile care au fost asumate pot fi duse la bun sfârşit

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a afirmat, sâmbătă seara, la finalul întâlnirii avute cu protestatarii, că a semnat o minută împreună cu reprezentanţii acestora şi a adăugat că sunt lucruri pe care le poate face şi pentru acestea s-a angajat.

Social-democratul a mai precizat că lucrurile care au fost asumate pot fi duse la bun sfârşit. Prin urmare, au fost stabilite şase puncte care pot fi implementate în termen de 30 de zile.

Printre ele se numără stabilirea unor culoare dedicate la frontiere şi în Portul Constanţa care să permită doar tranzitarea autocamioanelor din statele membre ale Uniunii Europene, reglementarea aplicării amenzii pentru lipsa rovinietei, în cazul în care timpii petrecuţi în aşteptare pentru trecerea frontierei depăşesc valabilitatea rovinietei pentru ziua respectivă sau stabilirea unor limite, în conformitate cu legislaţia europeană şi din alte state membre ale UE, privind toleranţele pentru depăşirea greutăţii camioanelor la maximum 5%

Protestele transportatorilor şi fermierilor intră duminică în a cincea zi

Conform Centrului Infotrafic din IGPR, şi duminică se va circula cu viteză redusă în multe zone ale ţării, în special pe centurile marilor oraşe, îndeosebi pe centura Capitalei, unde traficul a fost îngreunat în ultimele zile, de când au început manifestaţiile.

Duminică dimineaţă, mai multe autocamioane se află staţionate în localitatea Afumaţi, pe DN 2, banda 1 a sensului de mers către Bucureşti, cu intenţia de a se deplasa pe timpul zilei către Capitală.

„Sfătuim şoferii să acorde multă atenţie tuturor manevrelor efectuate şi să evite zonele cu proteste, pentru că se va circula cu viteză foarte redusă, pe alocuri putând apărea chiar blocaje în trafic!”, a transmis Centrul Infotrafic.