Circulația pe patru drumuri naționale din zona Moldovei este închisă, marți, din cauza viscolului, iar pe altele există restricții de tonaj. Utilajele de deszăpezire intervin pe mai multe drumuri din partea de est a țării. În județul Iași, elevii nu merg la școală din cauza ninsorilor abundentente. În afară de județul Iași, unde niciun elev nu merge marți la școală, în alte 7 județe s-a decis ca unele școli să fie închise astăzi. O ambulanță, dar și alte mașini din județul Botoșani au rămas blocate în nămeți peste noapte.

drum inchis din cauza zapeziiFoto: Agerpres

12:09 Un medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava şi pompieri din cadrul ISU Suceava au intervenit, în noaptea de luni spre marţi, pentru a prelua şi a duce la spital un copil de un an şi şapte luni, cu afecţiuni respiratorii. Din cauză că ambulanţa nu a mai putut înainta pe drumul acoperit cu zăpadă viscolită, salvatorii s-au deplasat opt kilometri cu ajutorul unei şenilate. Ei au preluat copilul şi pe mama acestuia şi i-au dus la spital.

11:54 Trei persoane au ajuns, marţi, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău, dintre care una în stop cardio-respirator, după ce au fost găsite pe stradă de poliţiştii locali. Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă, trei persoane au fost găsite în ger de poliţiştii locali şi aduse la Unitatea de Primiri Urgenţe a S.J.U. Buzău de către ambulanţe ale S.A.J.. Este vorba despre o femeie de 46 de ani, un bărbat de 51 de ani şi o femeie de 58 de ani.

10:50 CFR Călători anunță că mai multe trenuri au fost anulate

  • Regio 5551/5550 Pașcani-Târgu Neamț și retur
  • Regio 6454/6453 Iași-Scânteia și retur
  • Regio 5471/5472 Bacău-Bicaz-Piatra Neamț
  • Regio 6502/6501 Iași-Ungheni Prut-Iași
  • Regio 5462 Piatra Neamț-Bacău și Regio 5461 circulă cuplate cu IR 1858 pe relația Piatra Neamț-Bacău

10:40Datele ANM arată că marți dimineață stratul de zăpadă avea 28 cm grosime la Iași, 29 cm la Bârnova (la 20 km de Iași), 22 cm la Roman și 18 cm la Vaslui și Botoșani.

10:30Centrul Infotrafic al Poliției Române informează că la această oră mai sunt închise din cauza viscolului patru drumuri naționale. Situația traficului la ora 10.00:

Drumuri naționale cu circulație închisă:

  • 1. DN 23B Stupina-Ciorăști, județul Vrancea
  • 2. DN 11A Bârlad - Ivești, județul Vaslui
  • 3. DN 24A Huși – Berezeni, județul Vaslui
  • 4. DN 26 Murgeni – Blăgești, județul Vaslui

Drumuri naționale cu restricții de tonaj >7,5 tone:

  • 1. DN 24B Albița - Huși, județul Vaslui
  • 2. DN 15D Roman – Crăiești, județul Neamț
  • 3. DN 29 Răchiți – Săveni, județul Botoșani

Drumuri naționale cu restricții de tonaj >3,5 tone:

  • 1. DN 22 Râmnicu Sărat – Băile, județul Buzău

Din cauza vântului, sunt oprite manevrele în toate porturile de la Marea Neagră.

Șoferii sunt sfătuiți de Poliția Română ca înainte de a pleca la drum să se informeze cu privire la restricțiile de trafic și la condiţiile meteo din zonele în care urmează să se deplaseze şi să-și echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă, chiar cu lanțuri dacă situația o impune.

10:00 Vaslui: O femeie care a cerut ajutor a născut până urmă acasă, iar bebelușul a fost dus jumătate de kilometru în brațe prin nămeți / Mama și nou-născutul au ajuns la spital cu ambulanțe diferite

09:39 CFR SA a anunțat marţi dimineaţa că circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii de iarnă, în special pe raza Sucursalelor Iaşi şi Galaţi, din cauza vântului puternic, viscolului şi temperaturilor scăzute şi că 11 trenuri au fost anulate pe raza SRCF Iaşi. În plus, pe raza SRCF Iaşi, pe linia neinteroperabilă Hârlău – Iaşi, din cauza zăpezii abundente şi a viscolului, trenul R 11404 (Regio Călători) s-a defectat şi aşteaptă locomotivă de ajutor.

Potrivit companiei feroviare, în staţia Mărăşeşti, în cursul nopţii, din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului, circulaţia feroviară a fost îngreunată şi mai multe trenuri de călători au înregistrat întârzieri. A fost afectată circulaţia a 8 trenuri de călători (R 7574, RE 11064, IR 1664, IR 1665, RE 11065, R 7575, R 7576, IRN 402.

09:12 În afară de județul Iași, unde niciun elev nu merge marți la școală, în alte 7 județe s-a decis ca unele școli să fie închise astăzi, conform Ministerului Educației:

  • Bacău: 3 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
  • Botoșani: 4 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
  • Brăila: 6 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
  • Buzău: 2 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
  • Galați: 7 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
  • Iasi: toate unitățile de învățământ, prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență
  • Neamț: 6 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
  • Suceava: o unitate de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității.

Drumuri naționale cu circulația oprită:

  • DN 23B Stupina-Ciorăști, județul Vrancea
  • DN 28A Târgu Frumos - Moțca, județul Iași
  • DN 11A Bârlad - Ivești, județul Vaslui
  • DN 24A Huși – Berezeni, județul Vaslui
  • DN 24 Cosmești – Tișița, județul Vrancea

Potrivit CJ Vrancea, circulația a fost oprită în județ și pe cinci drumuri județene din cauza viscolului: DJ 204 D Focşani - Suraia, rută ocolitoare Răstoaca - Vulturu - Vadu Roşca, DJ 205 H DN2 - Păuneşti, rută ocolitoare Tişiţa - Panciu - Păuneşti, DJ 204 E DN2 - Panciu, rută ocolitoare Tişiţa - Panciu, DJ 205E DN2 - Ţifeşti, rută ocolitoare Tişiţa - Panciu - Ţifeşti, DJ 204E DN2 - Mărăşeşti, rută ocolitoare DN2- Strada Republicii.

Echipele Secției Drumuri Naționale Bârlad intervin cu autofreza pentru restabilirea traficului rutier pe DN 24B, Huși - Albița, județul Vaslui. Pe acest sector se înregistrează viscol puternic, motiv pentru care a fost impusă o restricție de tonaj de 7,5 tone.

De asemenea, echipele DRDP Iași intervin cu autofreza pentru asigurarea traficului pe DN 28, Budăi - Podu Iloaiei (județul Iași). Drumul nu este afectat de restricții, dar, după cum se poate vedea din imaginile de mai jos, se înregistrează viscol puternic.

Marți nu se face școală in tot județul Iași, a anunțat Mihai Chirica, primarul municipiului reședință de județ. O eventuală prelungire a acestei măsuri va fi anunțată marți, 9 ianuarie 2024, în funcție de evoluția vremii, a adăugat edilul.

O ambulanță și mai multe mașini, blocate în nămeți în județul Botoșani

O ambulanţă care se deplasa la un caz, o maşină de dializă, dar şi mai multe autoturisme au rămas blocate în zăpadă în cursul nopţii, pe mai multe drumuri din judeţul Botoşani.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani au anunţat că pe timpul nopţii de luni spre marţi, s-au înregistrat opt apeluri din partea unor cetăţeni care aveau nevoie de ajutor pentru că nu mai puteau înainta cu autoturismele din cauza zăpezii.

Astfel, pe pe DJ 208 D, între Bucecea - Hânţeşti, o maşină de dializă nu şi-a mai putut continua drumul pentru a prelua un bolnav. Cazul a fost direcţionat către Poliţie şi drumarii de la Direcţie Drumuri Judeţene şi Poduri Botoşani. De asemenea, pe DC 13, între Săveni şi Bodeasca, o ambulanţă care se deplasa la un caz nu a mai putut înainta, fiind anunţaţi poliţiştii, drumarii de la Secţia Drumuri Naţionale şi cei de la Direcţia Drumuri Judeţene şi Poduri Botoşani.

Totodată, pe DJ 293, între Mileanca – Coţuşca, o maşină a rămas înzăpezită, la fel şi pe DJ 208 H, între Suliţa şi Cerbu şi pe DJ 293, între Havârna şi Dorohoi. Reprezentanţii ISU Botoşani au mai precizat că pe DN 29, la intersecţia cu DJ 296 A, erau cinci autoturisme blocate, acolo intervenind poliţiştii şi drumarii Secţiei de Drumuri Naţionale, iar pe DJ 208H, releu Baisa, trei maşini în care erau patru persoane au rămas înzăpezite, la acest caz intervenind pompierii.

Din cauza vântului, sunt oprite manevrele în toate porturile de la Marea Neagră, potrivit Infotrafic