Poliția a deschis o anchetă în cazul unui jaf din Voluntari. Un bărbat a reclamat că i s-au furat un pistol, zeci de cartușe și bijuterii din locuință.

PistolFoto: Maximus117 | Dreamstime.com

Un bărbat care locuieşte în judeţul Ilfov a reclamat la poliţie, sâmbătă seară, că persoane necunoscute i-au furat din casă un pistol letal, peste 20 de cartuşe şi bijuterii.

„La data de 6 ianuarie a.c., la ora 19:47, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ilfov a fost sesizat de către un bărbat, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras, din locuinţa situată în oraşul Voluntari, mai multe bijuterii, un pistol letal şi 24 de cartuşe”, au transmis oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, citați de News.ro.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din Voluntari, cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov şi ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, „pentru efectuarea activităţilor specifice, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi de drept şi luarea măsurilor legale care se impun”, a precizat sursa citată.

Arma letală aparține un fost ofițer SRI care locuiește într-un complex rezidențial din Voluntari, potrivit Observator News.

Conform Antena 3, acesta a lucrat Brigada Antitero aproape nouă ani și are un palmares impresionat cu peste 18 ani de experienţă.

Potrivit unor surse judiciare citate de Antena 3, bărbatul avea permis pentru pistol, era ținut conform procedurilor.

Bărbatul nu era acasă când persoane necunoscute au sustras bunurile dintr-un seif.

Polițistul crede că fosta femeie de serviciu pe care o concediase recent ar fi putut să dea spargerea, împreună cu soțul ei, despre a spus că nu avea o slujbă și părea „combinator”.

„Am tras-o o dată de limbă despre soț și mi-a dat de înțeles că e fară ocupație. L-am văzut pe ăsta, e mai combinator așa”, a explicat fostul ofițer SRI.

Vecinii bărbatului cred că jaful a fost dat la pont, asa cum s-a mai întâmplat și în alte cazuri, în zonă.

Polițiștii îi caută în acest moment pe hoții care au furat arma letală și cartușele. (sursă foto Dreamstime)