Premierul Marcel Ciolacu și-a susținut marți seară discursul în Parlament, la dezbaterea legii bugetului, bruiat de parlamentarii AUR, care l-au înconjurat cu pancarte, dar și de vociferările Dianei Șoșoacă. Citind promisiuni de la tribuna Parlamentului, Ciolacu a enumerat Coreea de Nord printre „partenerii strategici ai României”.

Ciolacu, la dezbaterea bugetului în Parlament, bruiat de parlamentarii AURFoto: Inquam Photos / George Calin

Parlamentarii AUR au protestat, marţi seară, în plenul în care se dezbate bugetul de stat pe 2024, cerând oprirea „batjocurii” şi acordarea banilor promişi profesorilor.

Ei au venit cu pancarte cu mesaje precum „Opriţi batjocura”, „PSD şi PNL, monopol pe Parlament”, „Fără sinecuri în funcţii publice” și au bruiat discursul susținut de Ciolacu de la tribuna Parlamentului. Parlamentarii USR au protestat și ei în plen, tot cu pancarte.

  • „Știu. Și pe unii, și pe alțiii vă deranjează acest proiect de buget. Avem viziuni diferite asupra dezvoltării României, dar vă anunț oficial că bugetul pe 2024 nu contine nicio apropiere de Rusia si nici miliardul de euro pentru vaccinuri.
  • În schimb, guvernul pe care-l conduc lucrează pentru a avea relații economice privilegiate cu UE și pentru ca SUA să devină principalul partener economic al României în afara UE.
  • Da, vrem creșterea investițiilor străine cu Germania și cu partenerii noștri strategici - SUA, Franța, Marea Britanie, Spania, Italia, Israel, Turcia și Coreea de Nord”, a spus Ciolacu, enumerând coreea de Nord printre „partenerii strategici” ai României.

Ședința Parlamentului a început cu un scandal între Diana Șoșoacă și George Simion, care a acuzat-o pe senatoare că a fost pusă de PSD să facă scandal şi că i-a rupt o pancartă.

„Când daţi banii la profesori, domnul Ciolacu, de ce aţi pus-o pe Şoşoacă să facă circ? Asta e bătaia de joc a lui Marcel Ciolacu şi a Dianei Şoşoacă. O să blocăm în continuare tribuna Parlamentului, până decide Marcel Ciolacu să dea banii profesrilor”, a strigat George Simion.

Diana Şoşoacă l-a numit pe Simion „fătălău de tinichea”, l-a acuzat că a lovit-o şi l-a amenințat că va depune plângere penală împotriva lui.