Profesorul universitar Daniel David a comentat rezultatele sondajului realizat de INSCOP la comanda News.ro, cercetare care arată că 48% dintre românii chestionaţi consideră că perioada comunistă a reprezentat un lucru bun. „Dacă pe tinerii care acum se declară cu simpatii mari spre perioada comunistă i-ai pune să trăiască trei săptămâni într-un mediu simulat de acel tip, cred că şi-ar schimba rapid atitudinile”, spune rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Oameni pe stradă în BucureștiFoto: Viorel Dudau | Dreamstime.com
  • „Nu mă aşteptam ca trecutul să fie valorizat în perioada comunistă. Mă aşteptam să fie un trecut un pic mai îndepărtat. (...)
  • Eu ştiu ce au făcut colegii din institut îi cunosc pe cei care lucrează, sunt profesionişti, ei au studiat percepţia. Era foarte important să comparăm această percepţie cu a celor care efectiv au trăit atunci.
  • Degeaba luăm omeni care au peste 18 ani, 20, 25, dar nu ştiu ce a fost comunismul, nu ştiu ce a însemnat. I-aş întreba pe cei care au trăit şi ştiu ce a însemnat comunismul, cum am fost şi eu, care înainte să mă duc la şcoală, la ora 7, mergeam la coadă la lapte, la ora 5 dimineaţa şi îmi amintesc ce lucruri complicate erau. Trebuie să ne dea de gândit, trebuie să fim atenţi, dar o întoarcere generală spre trecut, nu numai spre perioada comunistă”, a declarat Daniel David la Digi 24, conform News.ro.

El face legătura cu procentul de analfabetism funcţional, care este comparabil cu cel al persoanelor care cred că în comunism a fost mai bine.

  • „Procentul ăsta, când aud de 40 şi mie îmi aduce aminte de procentul de 40 şi de analfabetism funcţional pe care îl avem cam din 2015.
  • Mă întreb ce legătură există între analfabetismul funcţional, care se referă la faptul că efectiv nu înţelegi lumea în care trăieşti, efectiv nu înţelegi nu numai ce citeşti, sau operaţiile matematice, nu înţelegi lumea de fapt. (...)
  • Îi încurajez pe colegii care au făcut acest studiu să ne dea în următoarele zile şi o subanaliză pe cei care au vârsta astăzi care le permite, ca să spun aşa, să aibă o părere bine informată despre comunism, oamenii care au avut măcar 20-30 de ani în perioada comunist.
  • Mă aştept să fie un factor moderator, fiindcă sunt foarte mulţi oameni din generaţia mai tânără care atunci când aud sau citesc despre mişcări socialiste, comuniste, vorbesc despre socialismul spre comunism, nu despre socialismul moderat european pe hârtie arată bine. Eu sunt generaţia care am trăit în România de aur, ca să spun aşa şi ştiu că implementarea este catastrofală, deşi pe hârtie poate să arate bine”, adaugă profesorul.

Acesta este de părere că generaţiile care au trăit în comunism nu au făcut suficient pentru a le spune copiilor lor cât de rea a fost acea perioadă, nu le-au vorbit despre cât de limitate erau multe dintre drepturi.

  • „Dacă pe tinerii care acum se declară cu simpatii mari spre perioada comunistă i-ai pune să trăiască trei săptămâni într-un mediu simulat de acel tip, cred că şi-ar schimba rapid atitudinile.
  • Ăsta poate fi un experiment care să se facă în şcoală, cu participare voluntară, să experimentăm vremurile din perioada comunismului şi să vedem după aceea dacă e o perioadă bună”, mai spune Daniel David.

Acesta constată, de asemenea, că sondajul confirmă o tendinţă generală, pe care a remarcat-o deja, „de modificare în profilul nostru psiho-cultural prin care societatea noastră devine tot mai interesată de trecut”.

Evaluarea regimului comunist - sondaj INSCOP

Aproape 50% dintre români cred că regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România, procentul fiind mai mare decât în urmă cu 10 ani, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. De asemenea, peste 46% dintre români cred că înainte de 1989 se trăia mai bine comparativ cu situaţia din prezent.

În opinia a 48.1% dintre români, regimul comunist a însemnat un lucru bun pentru România (faţă de 45.5% în noiembrie 2013), în timp ce 42.3% sunt de părerea contrară (faţă de 44.7% în noiembrie 2013). Nu ştiu sau nu răspund la această întrebare 9.7% dintre cei chestionaţi (faţă de 9.7% în noiembrie 2013).

Percepţia asupra nivelului de trai în perioada comunistă

46.4% dintre români cred că înainte de 1989 se trăia mai bine comparativ cu situaţia din prezent (faţă de 44.4% în noiembrie 2013), 34.2% că se trăia mai rău (faţă de 33.6% în noiembrie 2013), iar 13.7% că se trăia la fel (faţă de 15.6% în noiembrie 2013). Nu ştiu sau nu răspund 5.7% din total eşantion (faţă de 6.4% în noiembrie 2013).

„Cred că înainte de 1989 se trăia mai bine comparativ cu situaţia din prezent mai ales: persoanele cu educaţie primară, cei inactivi potenţial activi, locuitorii din rural şi din regiunile sudice sau estice, cei cu un venit mai redus”, relevă analiza socio-demografică.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 - 27 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%. (Foto: Dreamstime.com)