Autorităţile din judeţul Argeş fac căutări, duminică, pentru găsirea trupului bărbatului de 53 din Bucureşti a cărui mână a fost observată într-o zonă nelocuită, cu urme de muşcături de animale. Cadavrul este căutat şi în barajul Dragoslavele, potrivit News.ro.

Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Potrivit ISU Argeş, un echipaj de pompieri participă la căutările din localitatea Dragoslavele.

Astfel, pentru găsirea trupului bărbatului în vârstă de 53 de ani se fac căutări şi în barajul Dragoslavele, cu o barcă de salvare a pompierilor de la Detaşamentul Câmpulung.

Resturi dintr-o mână umană au fost găsite într-o zonă nelocuită din Dragoslavele, judeţul Argeş, prezentând urme de muşcături de animale. Poliţiştii au deschis o anchetă şi au stabilit că este vorba despre un bărbat de 53 de ani din Bucureşti, cu antecedente penale.

”În urma prelevării amprentelor de la fragmentul de membru superior drept, găsit în noaptea de 08 spre 09 decembrie, în comuna Dragoslavele, şi a implementării acestora în baza de date, poliţiştii au reuşit identificarea persoanei căreia îi aparţine, respectiv un bărbat de 53 de ani, care figurează cu domiciliul în municipiul Bucureşti. De asemenea, s-a stabilit faptul că bărbatul figurează cu antecedente penale”, a transmis, sâmbătă, IPJ Argeş.

Cercetările în acest caz continuă pentru identificarea restului cadavrului. Poliţiştii au extins verificările şi în localităţile unde persoana a avut domiciliul anterior.

După ce au examinat baza de date cu amprente, anchetatorii au aflat că îi aparține unui individ condamnat în trecut pentru omor, potrivit Știrile ProTV.

Polițiștii au stabilit că mâna îi aparține unui bărbat care ar fi murit de circa 3-5 zile.