​Treizeci de persoane, cetățeni români și membri de familie ai acestora, evacuate din Fâșia Gaza, au ajuns în România miercuri, la bordul unei aeronave militare, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Cetateni romani, evacuati din Fasia GazaFoto: MAE

Zborul a fost realizat cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, cu o aeronavă C 27J Spartan aparținând Forţelor Aeriene Române.

De asemenea, la solicitarea autorităților Republicii Moldova, a fost acordat sprijin pentru evacuarea a patru persoane din Fâșia Gaza aflate în atenția misiunii diplomatice a acestui stat, precizează MAE.

Cele 34 de persoane au fost preluate din punctul de trecere a frontierei Rafah de către echipa consulară a misiunii diplomatice și au fost însoțite până la Cairo, iar ulterior transportate în România.

Până în prezent, 279 de persoane, cetățeni români și membri de familie ai acestora, au fost evacuate din Fâșia Gaza, iar MAE spune că „continuă dialogul cu autoritățile israeliene și egiptene în vederea facilitării evacuării și a celorlalți cetățeni care au solicitat acest lucru, în funcție de evoluțiile din teren și de acordul părților implicate”.