Salvamont Buşteni anunţă marţi seară că sute de oameni au urcat să vadă Sfinxul, în ciuda vremii, chiar dacă şi-au pus viaţa în pericol, scrie News.ro. Trei turişti care s-au rătăcit au fost găsiţi în hipotermie şi duşi în siguranţă la o cabană.

Sfinxul din Munţii BucegiFoto: Dziewul | Dreamstime.com

„Sfinxul din Bucegi a fost şi astăzi vizitat de sute de oameni. Se pare că nici măcar viscolul nu a reuşit să-i oprească, chiar dacă pe o astfel de vreme şi-au pus viaţa în pericol”, au transmis, marţi seară, salvamontiştii din Bucegi, publicând pe Facebook imagini care arată condiţiile meteo din zonă.

Salvamontiştii anunţă că trei turişti din Bucureşti au fost la un pas să-şi piardă viaţa, după ce s-au rătăcit pe Platoul Bucegi.

„Aceştia au fost găşiţi în ultimul moment, cu hipotermie, şi duşi de urgenţă la Baza de Salvare Montană Baba Mare. Mâine, în funcţie de starea lor şi de condiţiile meteo, se va încerca coborârea lor de pe munte”, au mai transmis salvamontiştii.

În zonele montane a nins mult în ultimele zile. Potrivit meteorologilor, stratul de zăpadă este mai consistent la altitudini de peste 1800 m pe rama nordică a Carpaţilor Meridionali, unde depăşeşte local 50 cm.

„Zăpada căzută este de tip pulver, uşoară şi fără coeziune. În zonele adăpostite se întâlnesc depozite mai mari de zăpadă şi troiene. Pe creste se întâlnesc plăci de vânt”, a transmis ANM.

„Piramida energetică” a Sfinxului

Anual, sute de oameni urcă pe munte pentru a asista la „miracolul piramidei soarelui”, fenomen care are loc în 28 noiembrie, ocazie cu care unii dintre ei se rătăcesc fie din cauza vremii, fie din cauza faptului că nu sunt echipaţi corespunzător.

Conform unora dintre participanţi, în fiecare an la această dată razele soarelui formează la apus o piramidă în jurul Sfinxului din Bucegi, cei care urcă în această zi încărcându-se de energie de la piramida energetică formată în jurul pietrei sculptate de vânt.

În urmă cu şase ani, la aceeaşi dată, peste o sută de turişti au rămas blocaţi pe platoul Bucegi, în zona Sfinxului. Anul trecut, salvamontiştii au intervenit pentru recuperarea a doi turişti care au urcat pe munte, spre Sfinx, însă, nefiind echipaţi corespunzător, nu au mai putut coborî în siguranţă.

_________

(Foto articol: © Dziewul | Dreamstime.com)