Procurorii DNA fac, miercuri, mai multe percheziții în județul Iași, una dintre descinderi fiind la Vama Sculeni. Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că ar fi vizați vameși și polițiști de frontieră suspectați că ar fi luat mită pentru a permite trecerea, fără controale, a unor mașini cu mărfuri din Republica Moldova.

DNAFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

DNA a anunțat, printr-un comunicat de presă, că Serviciul teritorial Iași face cercetări într-un dosar vizând suspiciuni de corupție comise de către funcționari publici în legătură exercitarea atribuțiilor de serviciu, în cursul anului 2023.

Miercuri, au loc șapte percheziții din județul Iași, din care una este sediul unei instituții publice, restul fiind locuințele unor persoane fizice, mai precizează DNA.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că instituția publică la care au loc percheziții este Vama Sculeni. În acest dosar ar fi vizați vameși și polițiști de frontieră suspectați că ar fi luat mită pentru a permite trecerea, fără controale, a unor mașini cu mărfuri din Republica Moldova, conform surselor citate.