Blocul Naţional Sindical, prin filiala BNS Sibiu, anunţă că unul dintre angajaţii Filarmonicii de Stat Sibiu a fost convocat de managerul instituţiei, în baza contractului individual de muncă, pentru susţinerea unei audiţii individuale, în biroul său, ca sarcină de serviciu, relatează News.ro.

Filarmonica din SibiuFoto: AGERPRES

Potrivit BNS Sibiu, incidentul a avut loc în data de 6 noiembrie, când „pentru prima dată în istoria acestei instituţii, managerul Filarmonicii de Stat Sibiu nu a recunoscut dreptul salariatului de a fi asistat de sindicat sau de avocat la audiţia individuală. Cu alte cuvinte, managerul instituţiei nu a recunoscut dreptul organizaţiei BNS de a-şi reprezenta membrii în situaţiile ce decurg din contractele individuale de muncă”.

„Mai mult decât atât, şeful instituţiei a apelat numărul de urgenţă 112 solicitând intervenţia forţelor de ordine, în urma refuzului liderului de sindicat de a părăsi locaţia şi de a lăsa neasistat membrul de sindicat. Forţele de ordine s-au prezentat la faţa locului, au constatat faptul că managerul a apelat 112, deşi situaţia nu impunea acest lucru”, relatează BNS într-un comunicat remis presei.

Acesta precizează că, dată fiind situația, angajatul nu a mai susţinut audiția individuală.

„Blocul Naţional Sindical cere tuturor instituţiilor statului să investigheze această încălcare a drepturilor lucrătorilor şi a drepturilor organizaţiilor sindicale. Menţionăm că întreaga situaţie a fost adusă la cunoştinţa Instituţiei Prefectului Judeţului Sibiu, prin Comisia de Dialog Social, în data de 06 noiembrie 2023", se arată în comunicatul BNS Sibiu.

Joi, membrii Sindicatului Artiştilor Instrumentişti din Filarmonica de Stat Sibiu vor declanşa o grevă de avertisment de 15 minute, între orele 20.00 şi 20.15, ca urmare a refuzului angajatorului de a negocia şi încheia contractul colectiv de muncă, se arată într-un comunicat al SAIFS transmis News.ro.