​Regele Charles al III-lea a susținut marți primul său discurs înaintea deschiderii sesiunii parlamentare din Marea Britanie, în care a enumerat prioritățile Guvernului pentru perioada următoare, conform BBC.

Regele Charles al III-leaFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Regele Charles a spus că Guvernul condus de Rishi Sunak va „continua să ia măsuri pentru a reduce inflația, pentru a reduce costul vieții pentru familii și pentru a ajuta companiile să finanțeze noi locuri de muncă și investiții”.

Securitatea energetică

De asemenea, Guvernul se va concentra și pe a consolida securitatea energetică a Regatului Unit, pentru a „reduce dependența de piețele internaționale de energie volatile și de regimurile străine ostile”. Charles al III-lea spune că proiectul de lege va sprijini viitoarea licențiere a noilor zăcăminte de petrol și gaze și va ajuta Marea Britanie la a trece către zero emisii de dioxid de carbon până în 2050 „fără a adăuga sarcini nejustificate asupra gospodăriilor”. Miniștrii vor încerca să atragă „niveluri record de investiții” pentru sursele de energie regenerabilă, a mai afirmat Charles al III-lea.

Charles al III-lea promite și că în următoarea perioadă se vor face investiții și în sectorul de transport din Marea Britanie, pentru a oferi cetățenilor „călătorii mai rapide și fiabile”.

În privința sistemului de învățământ, regele a spus că guvernul vrea să introducă o nouă calificare: „Advanced British Standard” și că vor fi introduse noi proceduri pentru reducerea numărului de tineri care studiază la universități ce nu oferă absolvenți „de înaltă calitate”.

Charles al III-lea: infractorii ar trebui să aibă „sentințe mai dure”

Regele a făcut referire și la siguranța cetățenilor și a spus că infractorii condamnați pentru infracțiuni grave ar trebui să aibă parte de „sentințe mai dure”. În acest context, a spus că poliția va fi împuternicită să „prevină infracțiuni noi sau complexe”. El a spus că vor exista și măsuri pentru protecția spațiilor publice, pentru a preveni atacuri precum cel de la Manchester Arena.

Regele a vorbit și despre războaiele din Israel și Ucraina

Charles al III-lea a abordat și problema războaielor din Israel și Ucraina.

„Miniștrii mei vor lucra îndeaproape cu partenerii internaționali pentru a sprijini Ucraina, a consolida NATO și a aborda cele mai presante provocări de securitate. Aceasta include consecințele actelor barbare de terorism împotriva poporului Israel, facilitând sprijinul umanitar în Gaza și susținând cauza păcii și stabilității în Orientul Mijlociu”, a spus el.

În finalul discursului, Charles al III-lea a abordat și teme de mediu și a punctat că „va continua să conducă acțiunile pentru combaterea schimbărilor climatice și a pierderii biodiversivității”.

„Guvernul meu va căuta, în toate privințele, să ia decizii pe termen lung în interesul generațiilor viitoare”, a mai spus monarhul.

Discursul regelui la începutul fiecărei sesiuni a parlamentului este o ceremonie care are loc încă din secolul al XV-lea în Marea Britanie. În timpul discursului - primul de la încoronare, regele Charles al III-lea a purtat „coroana statului imperial”, care are aproape 3.000 de diamante și care a fost purtată în trecut de vechii monarhi ai țării.