Sute de persoane au ieșit, sâmbătă, în București, la un marş de solidaritate cu Palestina. Manifestanții au adus steaguri palestiniene, pancarte cu mesaje prin care cer încetarea conflictului şi au scandat ”Opriţi războiul!”, „Opriţi genocidul”, „Jos ocupaţia!”, „Jos Israel”, „Libertate! Vrem dreptate!” şi „Palestina liberă”, transmite News.ro

Marș pro-Palestina în BucureștiFoto: Captura Facebook

Participanţii la marşul de solidaritate s-au adunat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, începând cu ora 12:30, iar puţin după ora 13:00 au depus, la monumentul dedicat eroilor Revoluţiei de la 1989 din România o coroană de flori în memoria palestinienilor care au murit în conflictul declanşat luna trecută.

Aceştia au dus cu ei pancarte cu mesaje scrise în limbile română sau engleză, precum „Poporul palestinian cere încetarea ocupaţiei”, ”Un Holocaust nu-l justifică pe altul” sau „Opriţi masacrul inocenţilor!”.

Susţinătorii Palestinei reclamă că Israelul „omoară copii, femei, fără milă”, iar aceasta nu ar fi, în opinia lor, prima astfel de acţiune si spunând că este vorba despre „un serial” de evenimente împotriva palestinienilor.

„Noi ne rugăm cu toţi, de aici, să fie ultimul episod din acest serial, să se termine acest măcel. Să fie pace pentru toţi, ne-am săturat de războaie! Noi nu spunem bună ziua, sau bună seara, sau good morning sau good evening, spunem Salam Alaikum, să fie pace, acesta este salutul nostru”, a spus unul dintre protestatari.

Coloana de manifestanţi este flancată de jandarmi.