Un bilanț oficial al autorităților din SUA arată că 18 persoane au murit în urma atacului armat care a avut loc miercuri seara în orașul Lewiston din statul Maine. Alte 13 persoane au fost rănite. Atacatorul nu a fost încă prins de poliție.

Suspectul, asa cum apare pe una din camerele de supraveghereFoto: AFP / AFP / Profimedia

Joi, steagurile de la clădirile federale au fost coborâte în bernă, în memoria celor uciși în atacul de miercuri.

Într-un mesaj postat pe X (fostul Twitter), președintele SUA, Joe Biden, a îndemnat congresul să adopte „o interdicție a armelor de asalt”.

Atacatorul, Robert Card, este în continuare căutat de autorități. El este „un trăgător priceput și un trăgător în aer liber care a fost printre cei mai buni trăgători din unitatea sa de Rezervă a Armatei”, a declarat pentru CNN un fost coleg de unitate.

Atacul

În zona atacului de miercuri au fost prezenți și copii, însă autoritățile nu au transmis date despre vârsta victimelor.

Școlile au fost închise în toată zona, iar sute de polițiști încearcă să îl prindă pe atacator, în timp ce le recomandă civililor să rămână în case, la adăpost.

Cel care a atacat a fost pregătit ca instructor de arme de foc chiar la un centru al armatei din SUA, iar, potrivit unor informații, el a fost internat în urmă cu câteva luni la o instituție de sănătate mintală.

Bărbatul a deschis focul în trei locuri diferite: la o pistă de bowling, într-un restaurant și într-un centru de aprovizionare al unui supermarket. De altfel, una dintre cele 18 victime a fost identificată de tatăl său ca fiind chiar managerul „Schemengees Bar and Grille”, una dintre locațiile vizate de atac, conform NBC Boston.

Presa din SUA notează că acest atac armat este cel mai grav din ultimii patru ani. În 2019, un bărbat a omorât 23 de persoane după ce a deschis focul într-un supermarket. Atunci, procurorii au stabilit că atacatorul a acționat pe baza convingerilor sale anti-hispanice.

Cel mai grav atac armat care a fost înregistrat vreodată în SUA a avut loc în anul 2017, atunci când 58 de persoane au murit după ce un bărbat înarmat a tras focuri de armă în cadrul unui festival din Las Vegas.