Ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid, a anunțat că va mai exista şi joi un transport aerian, de 36 de oameni, iar presiunea va scădea la Consulatul României de la Tel Aviv. „Eu nu ştiu unde sunt românii neînregistraţi, românii care nu au apelat la noi”, a precizat ambasadorul, referindu-se la cei cu dublă cetăţenie, care au domiciliul în Israel, scrie News.ro. Ambasadorul i-a sfătuit pe români să nu vină în Israel în această perioadă, în afara situaţiilor de forţă majoră.

Radu IoanidFoto: Hotnews

Ambasadorul României în Israel, Radu Ioanid, a declarat miercuri seară la Prima News că a fost astăzi aproape de Fâşia Gaza. „Din păcate, nu am putut ajunge chiar la frontiera cu Gaza, am fost numai la 10 kilometri de frontieră, pentru că erau nişte bombardamente destul de intense, iar trupele israeliene nu ne-au lăsat. Acolo este o situaţie, o zonă activă de operaţiuni militare, sunt tiruri de rachete, sunt multe alarme”, a arătat ambasadorul, precizând că în zona Tel Aviv-ului este calm şi linişte.

Ambasadorul României a spus că în jur de 350.000 de bărbaţi şi femei au fost chemaţi sub arme şi vor fi trimişi peste tot.

„S-ar putea să se activeze masiv şi frontul de Nord, adică Liban şi Siria”, a precizat Radu Ioanid. „Dacă ne uităm la atrocităţile din sud, la faptul că avem 1.200 de morţi, la faptul că au fost găsiţi copii, sugari, cu capul tăiat (...) ce am văzut şi am auzit aici relatat de presă este îngrozitor, este dincolo de închipuire, este o barbarie”, a comentat ambasadorul.

Românii, sfătuiţi să nu vină în Israel în această perioadă

Despre situaţia românilor care se mai află în Israel, ambasadorul Radu Ioanid a precizat că astăzi a fost deja un avion deja şi vor mai fi două avioane cu refugiaţi.

„Eu cred că presiunea pe colegii mei de la Consulatul României din Tel Aviv va scădea masiv, mai avem şi mâine un transport mic, de 36 de oameni”, a spus ambasadorul. „Eu nu ştiu unde sunt românii neînregistraţi, românii care nu au apelat la noi”, a spus ambasadorul, precizând că „cei cu cetăţenie dublă, care au domiciliul în Israel, nu au fost o prioritate” și menționând că aeroportul a rămas deschis.

Despre românii aflaţi în Fâşia Gaza, ambasadorul României în Israel a declarat că nu are niciun fel de informaţii în plus şi nici nu ar putea să le dea pentru că este o situaţie delicată.

„Dacă aceste culoare umanitare vor exista, Ministerul de Externe şi colegii de la Ramallah vor face totul ca românii de acolo să poată pleca, dar deocamdată nu pleacă nimeni”, a spus el.

Ambasadorul i-a sfătuit pe români, dacă nu au ceva important, să nu vină în Israel. „Eu sper să nu vină nimeni, în afara situaţiilor de forţă majoră”, a precizat el.

Urmărește ultimele evoluții ale războiului din Israel LIVETEXT pe HOTNEWS.RO