Interlopul Romeo Ursu, cunoscut sub porecla de „Boenică”, pe numele căruia există două condamnări definitive la pedepse cu închisoarea, a fost adus în România luni dimineață și va fi încarcerat pentru a executa sentințele.

Romeo Ursu, zis și „Boenică”, era căutat de mult de polițiști româniFoto: Politia Romana

Romeo Ursu a fost preluat de polițiști de pe Aeroportul Otopeni și va fi dus la Penitenciarul Rahova.

UPDATE 09:45 Ministrul Justiției, Alina Gorghiu a reacționat și ea în acest caz: "Începem săptămâna cu o veste bună. Un avion l-a adus, în această dimineață, din Iordania în România, pe Romeo Ursu, în vederea executării unei pedepse privative de libertate. Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare, după ce a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii de 2 ani și 10 luni, în 2014, respectiv 8 ani în 2015, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune şi a celei de constituire a unui grup infracţional organizat. Romeo Ursu a fost preluat de pe aeroportul Otopeni de organele de poliție și va fi transportat la penitenciarul Rahova. Este un gest de normalitate într-un stat de drept. Nimeni nu este mai presus de lege. Ca ministră a justiţiei, voi face tot ce ţine de atribuţiile mele pentru a nu permite nimănui să se sustragă justiţiei naţionale. Mulțumesc tuturor autorităților care au contribuit la aducerea în țară a condamnatului Romeo Ursu."

----------------------------

„Luni, polițiștii Direcției Investigații Criminale - I.G.P.R., cu sprijinul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, au pus în executare 2 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise pe numele unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, din Municipiul București”, a anunțat Poliția Română.

Potrivit informațiilor HotNews.ro, este vorba de Boenică.

„Acesta a fost condamnat de Tribunalul București la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la tentativă de înșelăciune și instigare la folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității.

De asemenea, cel în cauză se sustragea de la punerea în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Tribunalul Constanța, fiind condamnat la o pedeapsă de 8 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de consituirea unui grup infracțional organizat, falsificarea instrumentelor de plată electronică și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”, a transmis Poliția Română.

Bărbatul urmează să fie încarcerat într-un penintenciar, adaugă sursa citată.

Interlopul Romeo Ursu, cunoscut sub porecla de „Boenică”, a fugit în Iordania în urmă cu 15 ani, după ce a primit două condamnări definitive cu închisoarea.

Acesta a postat în trecut pe pagina sa de Facebook mesaje ironice la adresa autorităților din România, care nu au reușit extrădarea sa în tot acest timp.

În iunie 2020, Boenică posta un mesaj în care se lauda că, grație anilor petrecuți în Iordania, a reușit să scape de una dintre condamnările la închisoare, fapt care, spunea el, nu a mai fost reușit de niciun alt fugar din fața justiției din România. La două zile după această postare, Boenică a intrat în direct la postul România TV și a declarat că autoritățile române nu-i pot face nimic.

„Nu au ce să facă, sunt rezident. Au încercat de trei ori, degeaba. Au încercat cu mult timp în urmă, dar nu au nici o șansă. Sunt rezident, am tot ce necesită ca un personaj ca mine să se integreze în societatea lor, așa că sunt binevenit în societatea asta”, explica interlopul, care le recomanda și altor fugari din calea legii să vină în Iordania.

În aprilie 2021, cu ocazia unei vizite la Amman a ministrului român de externe de atunci, Bogdan Aurescu, a fost semnat un tratat cu Iordania privind extrădarea.

„Boenică” a fost dat în urmărire generală în 2008, fiind acuzat de înşelăciuni în domeniul imobiliar.