Pompierii au salvat două persoane dintr-un autoturism care a a fost suprins de viitură pe drumul național din localitatea Horia, județul Tulcea. În luna iulie, salvatorii au intervenit în aceeași zonă, unde multor mai multe mașini au rămas blocate în apă.

Vijelie in TulceaFoto: ISU Tulcea

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că, sâmbătă, în jurul orei 10:30, un echipaj din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea şi SVSU Horia au intervenit pe drumul naţional DN22D, în zona localităţii Horia, pentru evacuarea a două persoane aflate într-un autoturism suprins de viitură, transmite news.ro.

„La momentul producerii evenimentului, în zona afectată adâncimea apei era de aproximativ un metru. Până la sosirea forţelor de intervenţie, nivelul apei scăzuse la 30 de centimetri, iar cele două persoane, un bărbat de 60 de ani şi şoferul autoturismului în vârstă de 20 de ani, reuşiseră să se autoevacueze. Acestea au fost recuperate şi transportate într-o zonă de siguranţă”, au transmis reprezentanţii ISU Tulcea.

Sursa citată a menţionat că în prezent, situaţia a revenit la normal în zona afectată.

În luna iulie, a avut loc o viitură puternică pe același drum național din Tulcea, iar mașini luate de ape.

Atunci, nouă persoane au fost scoase din autoturismele rămase blocate pe o insuliţă formată în urma inundaţiilor şi pe marginea drumului.