Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, medicul Bogdan Opriţa, afirmă că ore întregi de înregistrări sunt vizionate pentru a se stabili pe unde şi cum a intrat în spital tânărul cunoscut sub apelativul „Maru”, parte din cercul lui Vlad Pascu, autorul accidentului mortal din localitatea 2 Mai. Medicul explică însă că intrarea tânărului în zona administrativă şi ancheta la faţa locului care a urmat nu au afectat activitatea medicală din unitatea sanitară.

Spitalul FloreascaFoto: AGERPRES

„Există o situaţie foarte clară în tot acest lucru: spitalul nu poate fi privit ca o unitate militară, trebuie să existe totdeauna acces pentru vizitatori, pentru rude, pentru aparţinători, aceştia intră între anumite ore, într-un anumit program. Este regretabil că s-a întâmplat lucrul acesta, dar în momentul de faţă nu pot spune cum şi pe unde a intrat acest tânăr în spital”, a declarat Bogdan Opriţa, joi seară, la postul Medika TV, relatează News.ro.

Conform acestuia, ore întregi de imagini surprinse de camerele de supraveghere sunt vizionate pentru a se stabili pe unde a intrat tânărul.

Bogdan Opriţa a precizat că medicamentele cu regim special sunt depozitate separat, fiind ţinute sub cheie.

În plus, purtătorul de cuvânt al Spitalului Florească a precizat că intrarea prin efracţie a tânărului nu a perturbat activitatea medicală din unitatea medicală.

Conform reprezentantului spitalului, pe pereţii incintei unde s-a intrat prin efracţie au fost desenate graffiti.

Constatările arată că tânărul ar fi încercat să intre şi în farmacie şi în laboratorul de anatomie patologică, însă fără succes.

Tudor Duma, cunoscut drept „Maru”, un apropiat al autorului tragediei de la 2 Mai, Vlad Pascu, a intrat în noaptea de miercuri spre joi în spitalul Floreasca și a produs mai multe pagube, în încercarea de a găsi medicamente pentru a se droga. Câteva ore mai târziu, el a fost luat de procurorii DIICOT și dus la audieri, într-un alt dosar. Poliția face cercetări.