Șoferul băut și drogat care a accidentat două femei, dintre care una a murit, şi a lovit cinci autoturisme parcate, la Popeşti Leordeni, a fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, conform parlamentarului Dumitru Coarnă.

Ofiter de politie de la Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate - BCCOFoto: AGERPRES
  • „Este fost polițist, colonel în rezervă. Nu o să-i spun numele.
  • A fost șef la BCCO București, fost șef de cabinet al ministrului Dejeu (n.r. - Gavril Dejeu, ministru de Interne în perioada 1996-1999). Din informațiile mele, se pare că avea probleme cu alcoolul de mult, a fost transferat la un moment dat.
  • Avea probleme încă de când era activ, s-a pensionat în 2015-2016. A fost un protejat al sistemului.
  • Am lucrat foarte mulți ani în sistem și sunt dezamăgit. Știu cum se procedază, cum se venea cu influențe în dosarele penale. Eu făceam sesizări, plângeri, denunțuri, dar sistemul nu cecetează”, a spus, potrivit Realitatea TV, parlamentarul Dumitru Coarnă, care din 2011 și până în 2020 a condus Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne.

G4Media scrie că ar fi vorba despre colonelul în rezervă Constantin Păun.

Conform Poliției Județene Ilfov, bărbatul are 59 de ani.

Accidentul a avut loc duminică, pe o stradă din Popești Leordeni.

Imagini dure cu momentul accidentului

Imagini surprinse de camera de supraveghere a unei case din Ilfov au surprins momentul în care șoferul a intrat cu mașina în două femei care se aflau pe stradă și a lovit mai multe autoturisme parcate. Înregistrarea video arată cum trei persoane stau de vorbă pe marginea unui drum din Popești-Leordeni, o femeie fiind exact între două mașini parcate.

La un moment dat, din stânga ecranului se vede cum apare o mașină care lovește una dintre mașinile parcate, strivind-o pe femeia aflată între autoturisme și lovind o alta.

Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!

Ce spune Poliția

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov a anunțat că în urma accidentului rutier au fost rănite două femei în vârstă 51 şi 56 de ani. Victimele au fost transportate de către echipajele medicale la două unităţi spitaliceşti, însă ulterior femeia în vârstă de 56 de ani a decedat.

Şoferul, un bărbat de 59 de ani, a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 1,12 mg/litru alcool pur în aerul expirat, şi, respectiv cu aparatul drug test, care a indicat o valoare pozitivă la consumul de substanţe psihoactive. El a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Bărbatul a susţinut că, după producerea accidentului şi până la sosirea echipajelor de poliţie, a fost lovit de mai multe persoane pe fondul accidentului rutier.

Magistraţii Judecătoriei Cornetu au emis, duminică după amiază, mandat de arestare preventivă pe numele şoferului.

În faţa instanţei de judecată apărătorul acestuia a formulat cerere de aplicare a măsurii preventive a arestului la domiciliu, însă completul de judecată a respins solicitarea, ca fiind neîntemeiată, se arată în încheierea de şedinţă publicată pe portalul instanţelor de judecată.

Mandatul de arestare preventivă este valabil până pe data de 2 octombrie. Soluţia Judecătoriei Cornetu nu este definitivă, iar bărbatul acuzat de producere accidentului a formulat deja contestaţie cu privire la decizia privind arestarea.