Un bărbat din București, în vârstă de 43 de ani, a murit înecat în stațiunea Costinești, vineri seară, iar alte două persoane sunt căutate de scafandri în Eforie Nord și Vama Veche, relatează Digi24 și Ziua de Constanța.

112Foto: Agerpres

Într-o intervenție de urgență, echipajele de salvare de la ISU Dobrogea au fost chemate în ajutor pentru a salva o persoană de sex masculin care a fost scosă din mare, în Costinești.

„Este vorba despre un pacient, bărbat, declarat decedat”, a transmis medicul Diana Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă al judeţului Constanţa.

Trupul neînsuflețit a fost adus la mal cel mai probabil de valuri. Soția lui este cea care a sunat plângând la 112 să ceară ajutor. Medicii de la ambulanță au ajuns la fața locului, au încercat să-l resusciteze pe bărbat, însă fără rezultat.

Trei scafandri de la ISU Dobrogea caută un bărbat care a intrat în mare în Vama Veche, pe plaja Golful Pescarilor. Acolo au fost trimise SMURD Vama Veche si TARGA Mangalia.

”Colegii ajunşi la caz au constatat faptul că bărbatul nu se mai vede în mare, iar îndată din cadrul Inspectoratului au plecat la faţa locului pentru căutări trei scafandri cu o autospecială de scafandri”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Constanţa.

O altă solicitare a venit de la Eforie Nord, unde, în zona Steaua de Mare, un bărbat a dispărut în valurile mării. Acolo s-au deplasat ambarcaţiunea CBRN şi un echipaj de prim-ajutor, precum şi şapte scafandri cu o autospecială.

La căutări a fost solicitată să intervină şi o ambarcaţiune a Agenţiei Române pentru Salvarea Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), potrivit News.ro.

Scafandrii caută, potrivit Digi24, un bărbat care a intrat în mare alături de un tată care încerca să își salveze copilul din apă.

Reamintim că luni trei persoane au murit înecate la Mamaia.