Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, joi seară, că o decizie a Consiliului Uniunii Europene legată de facturarea electronică reprezintă „un pas uriaş pentru combaterea fraudei”. De la 1 ianuarie 2024, facturarea electronică va fi obligatorie în ţara noastră pentru toate tranzacţiile între firme, anunţă ministrul, potrivit News.ro.

Marcel BoloșFoto: AGERPRES

„Lupta împotriva combaterii fraudei şi a evaziunii fiscale intră într-o nouă etapă. Datorită unei decizii luate astăzi de Consiliului Uniunii Europene, de la 1 ianuarie 2024 facturarea electronică va fi obligatorie în ţara noastră pentru toate tranzacţiile între firme”, a scris, joi seară, pe Facebook, ministrul Finanţelor.

Marcel Boloş apreciază că este un instrument valoros pentru a urmări în timp real lanţurile de fraudare în materie de TVA, ”aspect foarte important în eforturile de a creşte gradul de colectare şi a proteja bugetul public”.

„Faptul că facturarea electronică asigură o înregistrare precisă şi verificabilă a tranzacţiilor comerciale facilitează procesul de verificare şi audit. Aşa ne asigurăm că tranzacţiile sunt conforme cu reglementările fiscale şi nu au fost manipulate în mod fraudulos”, a mai scris ministrul.

Potrivit acestuia, implementarea facturării electronice obligatorii va elimina posibilitatea utilizării facturilor false sau duplicat, pentru că fiecare tranzacţie este înregistrată în mod unic.