Cadrele medicale de la spitalele de urgență Floreasca și Gerota, care au evaluat persoanele aduse de la cele trei azile din Ilfov, au declarat pentru ziarul Libertatea că a fost pentru prima dată când s-au confruntat cu astfel de cazuri de înfometare și neglijență.

Camin de batrani din Ilfov unde oamenii erau tinuti in conditii inumaneFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Potrivit sursei citate, din cele 100 de persoane vulnerabile evaluate medical în urma perchezițiilor DIICOT din 4 iunie de la două azile pentru vârstnici din Voluntari și unul din Afumați, 42 au necesitat investigații medicale făcute la trei spitale de urgență din București: Militar Central, Floreasca și Gerota. Șase persoane au necesitat internare.

„Niciodată nu am văzut persoane atât de slabe și de murdare ca cele aduse de la aceste azile. Iar noi ne confruntăm zilnic cu cazuri sociale, cu oameni ai străzii!”, a declarat pentru Libertatea un cadru medical de la secția UPU SMURD din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca. „Bătrâni deshidratați, înfometați și murdari din cap până-n picioare. Persoane bolnave, incapabile să se îngrijească singure, au fost lăsate să moară”, a adăugat sursa medicală.

Un doctor de la Spitalul de Urgență Dimitrie Gerota, sub protecția anonimatului, a declarat pentru Libertatea că doi pacienți ajunși la ei au rămas spitalizați pentru a fi echilibrați, restul fiind transferați la Spitalul Militar. „Când au sosit la noi am rămas șocați de starea precară în care se aflau. Ca și cum ar fi fost închiși și uitați într-un container. Deshidratați, slabi și extrem de murdari. Investigațiile medicale au depistat în două cazuri obiecte străine în stomac. Nasturi și mărgele. Probabil că de foame și-au mâncat hainele….”, a spus doctorul.

Acesta a mărturisit că toți colegii din spital, inclusiv cei din birourile administrative, au făcut chetă și le-au cumpărat mâncare peste norma oferită de spital. „Când le-am dat parizer cu pâine, s-au repezit și au mâncat ca și cum ar fi fost prima masă din viața lor!”

Doctorul de la Gerota a asemănat cazurile persoanelor neglijate de la azile cu atrocitățile din lagărele naziste de exterminare. „Cei aduși la noi nu au fost numai bătrâni bolnavi, ci și persoane adulte, cu afecțiuni psihice. Ceva nu înțeleg!? Aceste azile trăiau din veniturile obținute de pe urma acestor persoane vulnerabile. Ce interes aveau să-i lase să moară pe cei care le aduceau bani?! Doar dacă există o rețea care se ocupă cu traficul acestor tipuri de pacienți!”.

Ororile din căminele de bătrâni din Ilfov: Va fi retrasă licența de funcționare

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) a început procedura legală privind retragerea acreditării pentru centrele de îngrijire şi asistenţă din Afumaţi şi Voluntari ale Asociaţiei „Sf. Gabriel cel Viteaz”, unde bătrânii erau ținuți în condiții inimaginabile, flămânzi și fără îngrijire medicală, cu răni până la os și plini de fecale.

Ministerul Muncii a anunțat miercuri că, având în vedere informațiile publice legate de cercetarea penală declanșată în cazul Centrului de Îngrijire și Asistență din Voluntari și al Centrului de Îngrijire și Asistență cu sediul în Afumați, ambele aparținând Asociației „Sfântul Gabriel cel Viteaz”, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități a transmis o adresă către ANPIS prin care a propus retragerea licenței de funcționare a celor două centre.

Prin aceeași adresă, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități a solicitat sistarea demersului de licențiere și revocarea licenței de funcționare pentru Centrul de Îngrijire și Asistență din Afumați.

Conform sursei citate, ANPIS a început procedura legală privind retragerea acreditării pentru cele două servicii sociale furnizate de Asociația „Sf. Gabriel cel Viteaz”.

Ciolacu anunță controale în toate centrele de îngrijire finanţate de stat

Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat „revoltat” de ororile la care au fost supuşi batrânii internaţi în centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă socială vizate de o anchetă a DIICOT.

  • „Este inadmisibil ca în România zilelor noastre să se întâmple astfel de atrocităţi faţă de oameni lipsiţi de apărare! Este scandalos ca nişte indivizi lipsiţi de suflet şi de repere morale să profite de situaţia dificilă a unor persoane vulnerabile, pentru a deturna în beneficiul propriu fondurile alocate din bugetul de stat.
  • În această dimineaţă, am cerut tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniu - ANPC, ANSVSA, ANPIS, ANPDPD, DSP - să declanşeze urgent o acţiune naţională de control în toate centrele de îngrijire şi asistenţă din România, finanţate din bani publici”, a scris Ciolacu pe Facebook.

El le-a cerut „celor care au obligaţia de a verifica respectarea condiţiilor legale” să sancţioneze „cu severitate maximă” orice abatere care pune în pericol viaţa şi sănătatea persoanelor vulnerabile din aceste centre.

Bătrâni ținuți ca-n lagăr în căminele din Voluntari și Afumați

O operațiune de amploarea a Poliției Române și DIICOT a avut loc marți dimineață, când anchetatorii au descins la trei azile pentru persoane vârstnice din județul Ilfov. Aproximativ 100 de persoane erau ținute în condiții inimaginabile, flămânde și fără îngrijire medicală, de două grupuri infracționale, potrivit Poliției Române.

Conform DIICOT, 26 de suspecți au fost duși marți la audieri în acest dosar vizând tratamente inumane ori degradante la care erau supuse persoanele adulte, încadrate în grad de handicap. DIICOT a anunţat miercuri că 24 de persoane au fost reţinute, în timp ce alte două (femei - una dintre acestea fiind într-un stadiu avansat de sarcină) au fost plasate sub control judiciar în acest caz, pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, fals în declarații, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale și delapidare. DIICOT precizcează că a trimis Tribunalului București propunerea de arestare preventivă a celor 24 de persoane, pentru o perioadă de 30 de zile.

56 de bătrâni găsiţi în condiţii inumane în cele trei azile au fost transportaţi de echipajele SMURD la spitale pentru a primi îngrijiri medicale, au anunţat, marţi, reprezentanţii Poliţiei.

„Din fericire, doar patru au avut nevoie de continuarea tratamentului într-o unitate spitalicească şi au rămas internate în unităţile medicale. În continuare, colegii mei, atât pompierii SMURD, cât şi medicii şi asistentele din cadrul UPU SMURD - Floreasca, sunt la locaţie şi acordă îngrijirile medicale primare persoanelor care au nevoie de aceste îngrijiri”, a declarat căpitan de poliţie Bogdan Toma din cadrul IGSU.

„Condițiile de la Auschwitz, dacă vă închipuiți. Asta era aici. Îi vedeam la gard, cerșeau de mâncare, în pielea goală. În pielea goală erau ținuți la gard”, a povestit un bărbat care trece zilnic pe lângă un azil al groazei din Voluntari și a văzut rezidenții dezbrăcați înclusiv în sezonul rece, potrivit Digi24.

„Veneau la gard în pielea goală. De vreo doi ani. Cred că erau bătuţi (...) De câte ori treceam pe acolo, săracii bătrâni veneau la poartă şi cerşeau: „Vreau şi eu un ban, dă-mi şi mie doi lei. Nu ai şi tu un corn?”, au relatat locuitorii din zona unde se aflau azilele despre traumele şi umilinţele îndurate de bătrâni, conform Agerpres.

Două instituții publice, investigate

Din cercetări a reieşit că, din 2021 şi până în prezent, două instituţii publice publice cu responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului ar fi atribuit unei asociaţii, care nu deținea licență de funcționare, mai multe contracte de prestări servicii sociale de tip rezidenţial pentru persoanele adulte, încadrate în grad de handicap, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cauzând bugetului propriu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei.

Poliţiştii au făcut apel la aparţinătorii bătrânilor să ia contact cu oamenii legii la numărul de telefon 0743.164.790, pentru a primi informaţii despre starea de sănătate şi spitalele unde au fost duse persoanele găsite în azile.

Condițiile teribile din căminele de bătrâni au fost devzăluite încă din luna februarie 2023 de o investigație jurnalistică a publicațiilor Buletin de București și Centrul de Investigații Media.

Asociația primea banii, dar nu presta serviciile

Potrivit investigației, o organizație înființată de persoane apropiate Gabrielei Firea primea 30.000 de euro pe lună de la Primăria Sectorului 3, condusă de Robert Negoiță, pentru a îngriji persoane încadrate cu grad de handicap într-un azil din Pipera, Voluntari, dar, de fapt, serviciile medicale nu erau oferite.

Este vorba despre Centrul „Armonia” al Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz, deținut de Ligia Enache și Ștefan Godei, apropiați ai Gabrielei Firea și soțului ei, Florentin Pandele, edilul orașului Voluntari, conform jurnaliștilor de investigație.

Un alt centru al asociației se află în comuna Afumați, unde peste 30 de oameni erau ținuți în condiții greu de crezut, azilul fiind infestat cu ploșnițe, iar mirosul de urină și fecale este pregnant.

Rezidenții din centrele unde în mod normal trebuia să primească îngrijiri ajungeau să fie mușcați de ploșnițe și să aibă escare adânci până la os, au descoperit jurnaliștii de investigație.

Condițiile inumane în care trăiau bătrânii au fost semnalate Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului (DGASPC) Ilfov, iar Răzvan Țicu, șeful serviciului care gestionează problemele adulților cu dizabilități, a venit, a văzut și a spus că nu i se pare deloc grav, mai arată jurnaliștii de investigație.

După descinderile DIICOT, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a cerut Guvernului României să adopte de urgență un Plan național de prevenire a tratamentelor rele, inumane și degradante, conform solicitării oficialilor de la Strasbourg, potrivit unui comunicat remis HotNews.ro.