Starea lui Emi, tânărul de 19 ani înjunghiat în Grădina Botanică din Craiova, este în continuare critică, dar acesta face mici progrese de la o zi la alta, spune Cristiana Geormăneanu, medic urgentist şi purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova, scrie Gazeta de Sud. Conform medicilor, supraviețuirea tânărului este „un miracol”. Amintim că în urma atacului - comis de un adolescent de 17 ani - și-a pierdut viața o fată de 14 ani.

PolitiaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Dr. Cristiana Geormăneanu a spus că următoarele zilele sunt cruciale, pentru că pericolul nu a trecut, iar medicii rămân rezervaţi privind evoluția stării de sănătate a tânărului.

  • „Este sedat în continuare, confuz, somnolent, respiră spontan cu necesar suplimentar de oxigen. Nu poate da nicio declaraţie (poliţiei – n.r.) în această situaţie”, a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Craiova.

Emanuel a fost deconectat joi de la aparatul de ventilaţie mecanică şi respiră acum spontan, cu necesar suplimentar de oxigen. El este sedat, dar medicii au început să scadă treptat dozajul, astfel că tânărul are şi momente în care este conştient şi poate chiar vorbi.

  • „Nu am fost acolo, dar este normal ca prima întrebare a lui să fie despre prietena sa. Şi este normal să nu i se spună, în aceste momente, adevărul, pentru că l-ar putea dezechilibra.
  • Chiar şi un om sănătos are nevoie de suport psihologic în astfel de momente, nu mai vorbim despre un pacient într-o stare atât de fragilă. Avem psiholog în clinica de terapie intensivă, pentru atunci când va fi momentul”, a mai spus dr. Geormăneanu.

Supravieţuirea lui Emi, un miracol

Faptul că Emi a supravieţuit atacului atroce este considerat un miracol de către medici. „Este mare lucru că el nu a făcut stop cardiac. Este un lucru incredibil”, a declarat medicul pentru Gazeta de Sud.

Tânărul a fost înjunghiat cu brutalitate şi a pierdut patru litri de sânge. „De când am văzut rănile, am spus că este vorba despre un cuţit cu lamă lungă. Criminalul a lovit cu toată agresivitatea, în zone vitale”, a adăugat Cristiana Geormăneanu.

CITEȘTE ȘI: