Meteorologii au emis mai multe avertizări de ploi torenţiale și vijelii, până marţi. Unsprezece judeţe din Banat, Crişana, Oltenia, Transilvania, nord-vestul Munteniei şi din zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor Occidentali sunt sub cod galben, în timp ce 16 judeţe se află sub avertizare cod portocaliu. Pentru judeţele Mehedinţi şi Gorj şi zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Vâlcea şi Hunedoara a fost emis cod roşu de ploi abundente.

Zi ploioasăFoto: Victor de Schwanberg / Sciencephoto / Profimedia Images

Avertizarea cod galben de instabilitate atmosferică este în vigoare de luni, de la ora 10.00, până marţi, la ora 12.00, în judeţele Bihor, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Braşov, Dâmboviţa, Argeş, Olt, Timiş şi Arad.

Conform meteorologilor, în acest interval local vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice şi izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii în Banat, Crişana, Oltenia, Transilvania, nord-vestul Munteniei, precum şi în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Occidentali. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat de peste 30 l/mp”, au transmis meteorologii.

Avertizarea cod portocaliu de averse torenţiale și grindină este în vigoare de luni de la ora 10.00, până marţi la aceeaşi oră, în judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Caraş-Severin, Hunedoara, Sibiu şi Alba şi în zona de munte a judeţelor Timiş, Cluj, Arad, Bihor, Argeş, Dâmboviţa, Braşov şi Prahova. În aceste zone vor fi averse torenţiale şi izolat căderi de grindină. Local, cantităţile de apă vor fi de 30-40 l/mp şi izolat de peste 60 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1-3 ore), conform meteorologilor.

Avertizarea cod roşu de averse torenţiale va fi în vigoare de luni, de la ora 20.00, până marţi, la ora 8.00, în judeţele Mehedinţi şi Gorj şi zona de munte a judeţelor Caraş–Severin, Vâlcea şi Hunedoara. Aici, vor fi averse torenţiale şi abundente. Cantităţile de apă vor depăşi în intervale scurte de timp sau prin acumulare 70-80 l/mp.

În Bucureşti, cerul va fi temporar noros, dar probabilitatea pentru averse redusă. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 27-29 de grade, iar cea minimă de 13-15 grade.