Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, joi, încetarea procesului penal, ca urmare a prescrierii faptelor, împotriva lui Mihai Theodor Eugeniu, un licean radicalizat în numele unei organizaţii fundamentaliste din Orientul Mijlociu, care a discutat cu un alt elev despre cum să arunce în aer centrala de la Cernavodă, informează Agerpres.

Dosar instantaFoto: Andriy Popov / Panthermedia / Profimedia Images

Trei judecători de la Instanţa supremă au constatat că faptele de care era acuzat Mihai Theodor Eugeniu, respectiv promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace cu intenţia de a instiga la săvârşirea unui act de terorism şi asociere în scopul săvârşirii de acte de terorism, s-au prescris, fiind aplicate în acest sens două decizii ale Curţii Constituţionale.

Pe de altă parte, Mihai Theodor Eugeniu a fost achitat pentru săvârşirea altor două infracţiuni prevăzute în Legea 535/2004 privind combaterea terorismului, dar şi pentru pornografie infantilă.

Acesta este primul caz al unui român acuzat de propagandă teroristă care scapă de acuzaţii cu ajutorul Curţii Constituţionale.

În iunie 2018, Mihai Theodor Eugeniu, la acea vreme în vârstă de 15 ani, a fost reţinut de DIICOT pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea privind prevenirea şi combaterea terorismului.

Conform DIICOT, începând cu luna septembrie 2017, adolescentul s-a implicat activ în contactarea de susţinători ai unor organizaţii teroriste active în Orientul Mijlociu, cetăţeni români şi străini, în scopul promovării sistematice a ideilor şi doctrinelor specifice entităţilor teroriste, cu intenţia de a convinge şi de a atrage noi adepţi.

Discuta despre posibilitatea de a pleca în Siria pentru a lupta pentru ISIS

El a accesat site-uri şi forumuri care promovau ideologia extremistă, elogiază crimele realizate de organizaţiile teroriste, susţin stabilirea Statului Islamist şi a diseminat materiale, inclusiv violente, care susţin cauza acestuia.

De asemenea, Mihai Theodor Eugeniu a susţinut legitimitatea participării la luptă în favoarea organizaţiilor teroriste, manifestându-şi intenţia de a călători în zonele de conflict şi s-a instruit şi a pus la dispoziţia altor persoane materiale de instruire cu privire la producerea de dispozitive explozive improvizate şi utilizarea armelor în vederea realizării de atacuri teroriste.

Concret, Mihai Theodor Eugeniu, care folosea pe aplicaţia Telegram pseudonimul „Abu Musab”, a discutat cu un alt tânăr român, cu pseudonimul „Soldatul lui Allah”, despre cum să arunce în aer centrala de la Cernavodă.

Cei doi adolescenţi au discutat şi despre posibilitatea de a pleca în Siria pentru a lupta sub stindardul Statului Islamic.

La locuinţa lui Mihai Theodor Eugeniu, procurorii au găsit, printre altele, un cuţit de vânătoare, o hartă a municipiului Bucureşti având marcate cu verde numeroase locaţii de interes public; un Coran în limba arabă, un volum cu titlul „Pomeniri din Coranul cel nobil şi tradiţia Profetului Mohamed”, coli de hârtie cu steagul Statul Islamic şi o mască de gaze.