Ministrul de Interne, Lucian Bode, a evitat să răspundă, miercuri, dacă Poliția a căutat-o, înainte de a fi ucisă, pe fata de 12 ani al cărei cadavru a fost găsit în lada unei canapele dintr-o locuință închiriată din București. Bode a spus că nu poate comenta, fiind o anchetă în curs, dar a dat „sigurări” că la acest moment au loc „activităţi poliţieneşti atât în România cât şi pe teritoriul altor state din Europa pentru ca cei vinovaţi de această crimă să fie traşi la răspundere cât mai repede”.

Lucian BodeFoto: Inquam Photos / George Călin
  • „Eu mă feresc să fac comentarii asupra unor anchete în curs, ştiţi foarte bine că este o anchetă sub coordonarea procurorului.
  • Vă pot asigura că structurile de Poliţie desfăşoară în acest moment, începând cu momentul declanşării anchetei, deschiderii dosarului penal, activităţi poliţieneşti atât în România cât şi pe teritoriul altor state din Europa pentru ca cei vinovaţi de această crimă să fie traşi la răspundere cât mai repede cu putinţă”, a spus ministrul de Interne.

El a evitat să răspundă dacă fata a fost căutată înainte de a fi găsită moartă, spunând că nu poate oferi detalii cu privire la momentul la care s-a declanşat acţiunea sau la cercul de suspecţi.

Întrebat, din nou, ce măsuri au luat poliţiştii pentru căutarea fetei atunci când era în viață, Lucian Bode a susținut că „activităţile poliţieneşti premergătoare deschiderii dosarului penal sunt parte a dosarului penal, iar acesta este motivul pentru care Poliţia Capitalei nu poate da detalii vizavi de ce a făcut înainte de deschiderea dosarului”:

  • „Fiţi convinşi că toate aceste aspecte vor fi lămurite, inclusiv ceea ce sugeraţi prin întrebare, dacă Poliţia a intervenit la timp sau ce a făcut în perioada respectivă, ce activităţi a desfăşurat în etapa despre care vorbeaţi”.

Ce le-a spus polițiștilor mama fetei, audiată în Spania

Marți dimineață, mama fetei a fost găsită în Spania, în urma unei alerte europene transmise de autoritățile române.

Presa spaniolă a scris că femeia, care era căutată de către autoritățile române pentru o presupusă implicare în uciderea fetei sale, în vârstă de 12 ani, a fost descoperită într-o casă din Torrefarrera din provincia Lleida (Catalonia).

Femeia a fost prinsă și ridicată de polițiști, în timp ce partenerul acesteia, care, la fel ca ea, ar fi plecat din România după Paște, este în continuare căutat. Femeia a fost audiată în Spania, fiind apoi pusă în libertate.

Potrivit surselor Digi24, femeia a spus în timpul audierii că nu era acasă când a murit fiica ei, fiind plecată pentru scurt timp de acasă și că, atunci când s-a întors, fata nu mai era acolo. Concubinul ei i-ar fi spus că aceasta a plecat înapoi la tatăl ei, care avea custodia. La scurt timp, cei doi au plecat în Spania.

Cine este fata ucisă

Fata ucisă este Anamaria Constantin și avea 12 ani. Copila şi mama sa au fost date dispărute la începutul lunii mai, când fostul soţ al femeii, care este tatăl fetei, a anunţat că nu mai poate lua legătura cu ele.

Tatăl fetei, Vasile Constantin, spunea că este posibil ca fata să fi fost răpită de către concubinul mamei fetei, un bărbat care în ultimii zece ani a lucrat în construcții în străinătate. Alături de el muncea în străinătate și mama fetei, care se afla în custodia tatălui ei, potrivit Antena 3.

Anamaria îşi vizita mama de Paște, când aceasta și concubinul ei au venit în România. Tatăl fetei spune că de atunci nu și-a mai văzut fiica și nici pe fosta soție.

Cadavrul fetei, pus într-un sac și ascuns în lada unei canapele

Anchetatorii au fost sesizați în acest caz în 3 iunie, de către proprietarul unui apartament din Sectorul 4 că, după plecarea chiriaşilor săi, a găsit în lada canapelei un sac din plastic care emana un miros de putrefacţie.

Luni, Parchetul Tribunalului Bucureşti a anunțat că în acest caz a început urmărirea penală pentru infracţiunea de omor, iar în 3 și 4 iunie procurorul criminalist și poliţişti ai Serviciului Omoruri şi ai Serviciului Criminalistic au făcut cercetarea la faţa locului, fiind ridicate mai multe mijloace de probă.

De asemenea, sacul din plastic a fost transportat la INML, constatându-se că „în interior se afla cadavrul unei persoane de sex femeiesc, aflat în stare de putrefacţie. Autopsia medico-legală a stabilit că moartea persoanei neidentificate, de sex femeiesc, a fost violentă".

În spațiul public au existat informații că persoana găsită moartă ar fi o femeie, respectiv mama fetei.

Marți, Parchetul Tribunalului București a anunțat că persoana găsită moartă este o fată de 12 ani, conform expertizei genetice.

„La data de 06.06.2023, în baza concluziilor expertizei genetice judiciare efectuate de Institutul Naţional de Criminalistică s-a stabilit că persoana decedată, găsită într-un sac din plastic în lada canapelei unei locuinţe din municipiul Bucureşti, Sector 4, este o minoră în vârstă de 12 ani, identificarea având loc prin compararea profilului genetic al cadavrului cu profilul genetic al tatălui minorei”, a transmis, marți, Parchetul Tribunalului București.