Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost împușcat de un polițist într-o localitate din județul Cluj, unde forțele de ordine au intervenit, în urma unui apel la 112, într-un posibil furt de lemne. Bărbatul ar fi încercat să ia pistolul din tocul unui polițist în timpul unei altercații. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi distrugere.

Masina de politie in patrulareFoto: © Balaci Nicolae | Dreamstime.com

Incidentele au avut loc în cursul după amiezii de duminică, în comuna Săcuieu din județul Cluj, unde poliţiştii au intervenit în urma unui apel primit la numărul 112, care anunţa un posibil furt de lemne.

Echipajul trimis la faţa locului a identificat, pe un drum comunal, o căruţă care transporta material lemnos care părea tăiat recent.

În contextul în care exista suspiciunea că lemnul ar fi fost furat, cei doi bărbaţi au fost conduşi înspre sediul unităţii silvice din comună.

„În acest context, cele două persoane ar fi devenit recalcitrante, nu s-ar fi supus indicaţiilor poliţiştilor, încercând să sustragă armamentul şi i-ar fi agresat fizic pe aceştia, împrejurări care au impus folosirea armamentului din dotare. Astfel, s-a efectuat uz de armă, prin focuri de avertisment în plan vertical, iar ulterior înspre unul dintre cei în cauză, rezultând rănirea acestuia în zona membrului inferior. Poliţiştii i-au oferit acestuia primul ajutor, iar ulterior a fost preluat de echipajul medical, în prezent aflându-se internat într-o unitate medicală, conştient, starea lui fiind stabilă”, a informat, luni, Poliţia judeţeană Cluj, citată de news.ro.

În plus, unul dintre bărbaţi a lovit autospeciala Poliţiei, provocând acesteia distrugeri. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi distrugere.

Un bărbat care îl însoțea pe tânărul care a fost împușcat a filmat incidentul după ce polițiștii au tras.

Bărbatul împușcat avea o piatră în mână iar polițiștii îl rugau să nu se mai deplaseze pentru a-i pune un garou.

Tânărul care sângera mergea pe stradă și nu era cooperant. Bărbatul care înregistrează acuză polițiștii că au încercat să îl omoare pe tânăr.

Un polițist încearcă să îl țină departe pe prietenul bărbatului împușcat pentru a-i acord îngrijiri victimei, în timp ce al doilea polițist îi spune să oprească filmarea.

„Au tras cu pistolul în el. Dar ce facem, unde suntem aici? Unde ne aflăm, în junglă? Suntem oameni și noi. Cum sunteți și voi. Dar ce, suntem câini să ne omorâți?”, spune bărbatul care a filmat momentul de după.

„Sunteți oameni cu grade și trebuia să faceți tot posibilul ca să îl calmați”, a mai adăugat el.

Ce spune sindicatul Europol

Într-un comunicat dat publicităţii luni, sindicatul Europol precizează că cei doi bărbaţi care au devenit agresivi cu poliţiştii sunt de etnie rromă, iar presupusul furt a avut loc dintr-o pădure proprietate privată.

Sindicaliştii susţin că un al treilea bărbat a încercat să îi elibereze pe cei doi suspectaţi de furt. Conform oficialilor Europol, iniţial unul dintre poliţişti a folosit un spray iritant lacrimogen, însă agresorul a continuat să lupte „corp la corp” cu poliţiştii.

„În toată această luptă corp la corp, agresorul a tras de uniforma şi mijloacele din dotare aflate pe centura colegilor iar la un moment dat tocul cu arma aflată pe centura poliţistului s-a rupt. Bărbatul a profitat de acel moment, a luat în mână arma, a îndreptat-o spre poliţişti şi pădurar cu scopul vădit de a o folosi. Pentru că agresorul nu s-a supus somaţiilor repetate de a arunca arma din mână, fiind vorba despre o situaţie evidentă în care viaţa persoanelor de faţă era pusă în pericol, poliţistul dezarmat a scos rapid pistolul din tocul colegului său şi a executat două focuri în plan vertical. Pentru că nici în urma acestor somaţii, agresorul nu a aruncat arma, poliţistul a executat foc asuma picioarelor, rănindu-l pe bărbat. Doar în acel moment, agresorul a aruncat arma din mână. Realizând că era rănit, agresorul s-a îndepărtat de poliţişti şi de arma abandonată, iar poliţistul a securizat arma şi s-a întors să acorde primul ajutor colegului său. De îndată ce incidentul a fost raportat, un echipaj medical a fost solicitat şi s-a acordat asistenţă medicală agresorului. În timpul acordării primului ajutor de către colegii noştri, a fost utilizată o curea improvizată ca garou pentru a controla sângerarea provocată de rana cauzată de împuşcătură”, a transmis Europol.

Conform sindicatului, 60 de rude ale celor implicaţi în eveniment s-au adunat la locul evenimentelor, devenind violente.

„Violenţele au continuat asupra poliţiştilor şi personalului medical, fiind chiar distrusă una dintre autospecialele de poliţie ajunsă la faţa locului în sprijin. De menţionat este că întreaga capacitate de intervenţie a poliţiei la acel moment, a fost reprezentată de încă două echipaje care se aflau la zeci de kilometri, unul de ordine publică de pe raza oraşului Huedin şi un echipaj de rutieră.După alte câteva zeci de minute, s-au suplimentat forţele cu grupa din cadrul structurii de acţiuni speciale şi jandarmi”, mai precizează sindicatul.

În acest context, Europol atrage atenţia asupra numărului mic de poliţişti care activează în mediul rural, dar şi asupra necesităţii ca aceştia să fie dotaţi cu pistoale cu electroşocuri.

„După ce agresorul a fost împuşcat de către poliţist, acesta a aruncat pistolul de asfalt, iar în urma impactului arma a fost distrusă. Este pentru prima dată când asistăm la uşurinţa cu care noul pistol din dotare, Beretta PX 4 Storm, este adus în stare de neîntrebuinţare doar în urma impactului cu solul. Doar un miracol a făcut ca la acest moment să nu vorbim despre o tragedie, în condiţiile în care arma unui dintre colegi, s-a desprins de centură în urma tentativei de imobilizare şi a fost luată de agresor”, subliniază Europol. (sursă foto DreamsTime)