Doi turişti din Olanda, care erau blocaţi încă de luni seară într-o zonă extrem de abruptă din Munţii Făgăraş, au fost recuperaţi de salvamontişti. Salvatorii au fost alertaţi de alţi turişti care au auzit strigătele de ajutor ale persoanelor blocate. Turiştii au fost prinşi cu troliul şi scoşi cu elicopterul din zona periculoasă.

Elicopter SMURDFoto: Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta

Salvamont Argeş a avut, marţi, o intervenţie extrem de dificilă în Valea lui Stan, scrie News.ro.

„Apelul a venit la 10:59 din partea unui turist care a ieşit din vale special că să sune la 112, spunând că se aud strigăte de ajutor de pe versantul stâng tehnic, foarte abrupt al Văii lui Stan. Au fost deplasaţi salvamontisti de serviciu la Cota 2000 Transfăgărăşan şi salvatori alarmaţi de acasă, precum şi elicopterul SMURD POA Braşov”, au transmis salvamontiştii din Argeş.

Aceştia anunţă că s-a încercat apropierea elicopterului de peretele unde se aflau victimele şi salvamontiştii argeşeni, dar nu s-a reuşit extragerea cu troliul pentru că salvatorii montani erau încă în perete, nu ajunseseră la victime.

În aceste condiţii, a fost necesar că elicopterul să se întoarcă să alimenteze şi să revină cu un salvator montan de la Zărneşti, pregătit deja pentru troliere şi care s-a îmbarcat în timpul alimentării.

”În zona Văii lui Stan nu sunt locuri de aterizare şi ar fi durat mult că unul dintre salvamontisti să iasă la un loc aterizabil”, au mai transmis salvamontiştii.

Aceştia au explicat că victimele au fost legate şi pregătite pentru acrosarea în troliu şi au fost extrase pe rând.

„Aceştia sunt doi turişti olandezi, care sunt blocaţi în perete încă de aseară, dar nu au avut posibilitatea să anunţe. Ambele victime au fost extrase şi se află în siguranţă, în Aref”, au mai transmis salvamontiştii.