Procurorii DNA fac percheziții joi în București și în județele Bacău și Iași, două dintre acestea având loc la sediul central al Poștei Române, precum și la sucursala Iași a instituției, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Conform acestora, sunt vizate contracte de renovare a unor sedii ale Poștei.

Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro

DNA a aunțat printr-un comunicat de presă că se fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de corupție în legătură cu încheierea unor contracte de achiziții publice, comise în perioada 2022-2023.

În acest dosar, joi au loc percheziții în cinci locații din București și din județele Iași și Bacău, din care două sunt sedii ale unor instituții publice, restul rfiind domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.

Surse judiciare au declarat pentru HotNews.ro că cele două instituții publice la care au loc descinderi sunt sediul central al Poștei Române și sediul sucursalei din Iași. Conform acelorași surse, ancheta vizează contracte pentru renovarea unor sedii, iar mai multe persoane vor fi duse la audieri la DNA Iași.

Reacția Poștei

  • „Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au ajuns astăzi la trei dintre sediile companiei. Paralel cu verificările DNA, Poșta Română a demarat propria cercetare internă.
  • Asigurăm că operatorul național de servicii poștale tratează cu maximă responsabilitate toate obligațiile impuse prin lege și își gestionează cu seriozitate și cu atenție resursele și proiectele pe care le desfășoară.
  • De asemenea, Compania cooperează în mod obișnuit cu orice autoritate publică de control, fiind deschisă oricăror solicitări oficiale privind activitatea sa”, au transmis reprezentanții Poștei.