Andrei Roșu pare că le-a făcut pe toate: a lucrat în corporație, a alergat maratoane și ultramaratoane pe 7 continente, a intrat în Cartea Recordurilor, a învățat să își învingă fricile și a început un business de succes cu produse vegane. Declicul s-a produs atunci când a venit pe lume primul său copil, care i-a deschis ochii și l-a făcut să își dorească să fie cu adevărat un exemplu.

Andrei RoșuFoto: arhivă personală Andrei Roșu

“Toate ambarcațiunile sunt în siguranță în port, dar nu pentru asta au fost construite. De asta oamenii urca pe Everest, merg pe Lună, merg pe Marte. E ceva în noi care trebuie să exploreze ce se întâmplă în jurul nostru, dar și în interiorul nostru. Pentru că în momentul în care îți învingi frica, automat depășești niște bariere”, ne-a povestit Andrei.

Am vorbit cu Andrei curioși să aflăm povestea lui. Să vedem cum e să fii mai multe fațete ale aceluiași om, așa cum ne-a spus chiar el. Sportiv de anduranță, antreprenor social, muzician, blogger, scriitor, tată. Nu neapărat în ordinea asta: “Am multe roluri. Sunt diverse fațete ale aceleiași persoane. Cred că nu trebuie să îți îngrădești personalitatea și să dai frâu pasiunilor pe care le ai”, ne-a mărturisit Andrei.

“Declicul”, drumul spre Polul Nord și dorința de a fi un exemplu pentru copilul său

“Declicul e atunci când ți se umple paharul. Mulți dintre noi au paharul aproape plin, dar lipsește momentul care să îi facă să spună “gata, până aici”. În momentul în care ești părinte, devii automat un model pentru copil, iar atunci te gândești ce fel de model vrei să fii. Am renunțat la fumat. Am făcut niște mici ajustări în viața mea în momentul în care a venit pe lume copilul. Am ales să alerg un maraton la Polul Nord. Am zis că ăsta ar fi un obiectiv care m-ar ajuta să fac schimbări în viața mea”.

Polul Nord a fost o atracție pentru Andrei încă de când era copil, de când citea Jules Verne. I s-a părut interesant mereu, iar dorința de a ajunge acolo a fost mai mare decât dorința de a alerga propriu-zis maratonul. Cei 16 de ani de lucru în corporație l-au ajutat în stabilirea priorităților și a obiectivelor. Disciplina e esențială, iar el avea antrenament de la job, i-a fost ușor să o mute și în zona sportivă.

Andrei Roșu, primul om care a alergat maratoane și ultramaratoane pe cele 7 continente

În martie 2012 ziarele din România scriau despre Andrei Roșu, care a alergat 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente . El reușise să parcurgă cele 14 curse în 582 de zile, față de 730 cât cerea Cartea Recordurilor.

“Era momentul ăla în care am decis că trebuie să îmi schimb cursul vieții. Era clar că voiam să mă transform. În momentul în care te transformi nu vrei să mai revii la vechea versiune”, ne-a spus Andrei.

Dar nu e atât de simplu pe cât sună. Trebuie dedicare, timp, ambiție și motivația corectă. Ca să ajungă la recordul mondial, Andrei a avut un plan și l-a respectat. S-a antrenat de 4 ori pe săptămână, intens, iar după ce a reușit a putut să își spună “cât de greu poate fi orice altceva în viață?”

“Ideea de ultramaraton nu a fost programată. La câteva luni după ce am alergat primul maraton la Polul Nord, am fost în Antarctica pentru maratonul de acolo. Și a doua zi după maratonul din Antarctica se alerga și un ultramaraton de 100 km. Eu nu eram antrenat pentru el, nu mă pregătisem pentru ultramaratoane. Am zis 100 km înseamnă 4 ture de 25 de km. 25 de km am mai alergat, deci cât de greu poate fi? În plus, aflasem că voi fi tata pentru a doua oară”, a povestit Andrei.

“Am înconjurat Pământul de vreo 2 ori de când m-am apucat de alergat”

Andrei aleargă în fiecare an între 5000-7000 de km: “Deci practic, am înconjurat Pământul de vreo 2 ori”. În competițiile oficiale a alergat 10.000 de km și nu vrea să se oprească aici.

“Ne sperie de obicei cifrele mari. La conferințe când întreb oamenii 'ați fi în stare sa alergați 1000 de km în următorul an', nu ridică nimeni mâna, exceptându-i pe cei care aleargă constant. 1000 de km te inhibă. Dar dacă împarți 1000 km la 365 de zile înseamnă 2,7 km pe zi. Nu e atât de speriat”.

Ultimul proiect al lui Andrei, sportivul de anduranță, este un proiect început în 2018 și care va dura 7 ani. În acești 7 ani și-a propus să alerge 40.000 de km sau 5 milioane de pași. Este în grafic, ba chiar speră să termine puțin mai repede: “Ideea e de a împarți obiectivul respectiv, foarte mare, la număr de zile sau de ore. Să îl împarți în obiective foarte mici care să pară fezabile”.

“Vreau să alerg în fiecare zi până la 100 de ani”

Și dacă proiectul pe 7 ani vi se pare suficient ca obiectiv de viață sportivă, lui Andrei nu i s-a părut: “La începutul anului, mai în glumă mai în serios, am zis “Am aproape 50 de ani, am 47 acum. Probabil că o să trăiesc 100, deci mai sunt vreo 20.000 de zile. Așa că mi-am propus ca obiectiv să alerg în fiecare zi timp de 20.000 de zile. Acum sunt pe la ziua 96 (#96/20000). Să alerg măcar până la 100 de ani e un obiectiv ok. Mai vedem după aia”.

Filgud- un business de succes cu produse vegane

După ce a decis să devină vegan, Andrei a vrut să găsească cât mai multe opțiuni de mese care să îi placă, așa că a făcut un curs de bucătărie vegană, organizat de Rodia, restaurantul de la care avea un abonament de prânz. După curs și-a prezentat noile skill-uri familiei. A testat niște rețete cu familia și prietenii, care au fost foarte încântați, dar inițial nu au crezut că tot ce era pe masa era făcut doar din plante. Când apropiații i-au spus că ar fi extraordinar dacă ar găsi așa ceva în magazine, Andrei spune că i s-a aprins un beculeț.

“Am zis hai să lansăm acest business. M-am asociat cu prietena care deține restaurantul și în 2019 am lansat Filgud. Acesta a fost începutul. Toți care mă cunoșteau au zis că ăsta e businessul care mi se potrivește cel mai bine. Și pentru mine a fost foarte confortabil pentru că știam că îmi pun în farfurie și mie și familiei mele alimente pe care le cunosc de la sursă. Începând de la materia primă până la ceea ce ajunge la raft. Noi consumăm în fiecare zi produsele astea și atunci e normal să îmi doresc să le produc. Pentru mine sunt alimente funcționale. Oferă și nutrienți, nu doar calorii”, a spus Andrei.

Tartinabil de caju cu roșii uscate și rucola Filgud - pe raftul marilor supermarketuri

Atunci când a pornit pe drumul antreprenoriatului cu partenera sa de afaceri, Fadia, Andrei și-a dorit ca în 3 ani “să ajungă la camioane”. “La început îmi amintesc că am făcut 16 borcane. Am printat atunci pe foaie un tir alb cu logo-ul Filgud pe el. Acesta era obiectivul. Pentru ca produsele noastre să ajungă la cât mai mulți oameni aveam nevoie de 2 lucruri: de finanțare astfel încât să mărim capacitatea de producție și trebuia să ajungem în cât mai multe locuri”

Andrei și Fadia au vrut să se concentreze doar pe producție, să realizeze acele produse vegane care se află zilnic și pe masa familiilor lor. De aceea au externalizat tot ce înseamnă vânzările și distribuția și s-au concentrat doar pe a ajunge cu Filgud pe rafturile supermarketurilor. “Am început inițial discuțiile cu Kaufland și Mega Image unde ni se părea că se află publicul nostru. Au fost foarte receptivi, noi am început colaborarea cu ei chiar în pandemie când oamenii deveniseră mai deschiși către astfel de alimente.

“Vrem să ducem businessul într-o zonă în care se află companiile listate pe bursă și cele internaționale. Cred că avem produse foarte bune și competitive la preț cu care putem ieși în străinătate. În primă fază trebuie să consolidăm și să acoperim cererea din România care e în creștere. Sunt niște pași simpli pentru a ajunge acolo, dar îți trebuie răbdare. E nevoie de timp și să depășești toate obstacole”, ne-a spus Andrei.

Despre provocări în business și factoring, soluția “fantastică” pentru creșterea afacerii

Încă de la înființare, principala provocare pentru Filgud a fost cea legată de producție, nu de vânzare. Și asta pentru că mereu cererea a fost mai mare decât puteau Andrei și Fadia să producă.

“Asta a fost o provocarea, să găsim capacitate de producție, să luăm niște utilaje care să se potrivească cu specificul business-ului nostru. Toate tartinabilele noastre sunt realizate cu legume proaspete. Pătrunjelul, ceapa verde, ceapa roșie și celelalte legume, toate sunt proaspete. Nu folosim legume uscate sau arome. De aceea, nu se potrivește orice echipament industrial, nu poți să îți iei orice linie de umplere și de amestecare. Îți trebuie ceva adaptat. Vreo 12 luni a durat procesul ăsta și am reușit să luăm echipamentele de care avem nevoie și care ne pot ajuta să scalam business-ul”, ne-a explicat Andrei.

Instant Factoring a apărut în cel mai bun moment al nostru. În România, și nu numai, startup-urile nu sunt susținute financiar de către stat sau de către bănci. Niciun startup nu are de la început niște volume considerabile și nu are o profitabilitate extraordinară. La început vii cu bani de acasă sau cu bani de la investitori privați și ești concentrat pe volume. Ai costuri mari la început, nu ai o profitabilitate senzațională care să te facă atractiv în ochii băncilor. Și atunci e clar că aveam nevoie de o soluție de finanțare”, a povestit Andrei.

credits: Vlad Rotaru

Factoringul a apărut ca o barcă de salvare atunci când termenele lungi de plată nu îi permiteau lui Andrei să producă cu Filgud atât cât și-ar fi dorit. Sau măcar atât cât o cerea piața.

“Există această diferență în ceea ce privește termenele de plată și de încasare. Noi încasăm de la supermarketuri și în general de la partenerii noștri undeva la 30-45 de zile, dar multe dintre plățile pe care noi trebuie să le facem sunt în avans. Pentru că sunt foarte puțini furnizori care îți acordă credit. Și atunci ești la nivelul ăla: aștepți să încasezi banii după care aprovizionezi și produci iar. La supermarketuri nu poți lăsa rafturile goale. E clar că trebuie să ai marfă în permanență. Tu ca business ai produs și ai vândut. Dar săptămâna viitoare vine altă comandă și atunci ai nevoie să te duci cu facturile de la supermarketuri la instituția de factoring. Îți iei banii imediat și cu banii respectivi cumperi materie prima și produci pentru săptămâna următoare. Ecuația este foarte simplă”, ne-a explicat Andrei Roșu.

“Pentru noi factoringul este fantastic. E ca și cum am plăti și am încasa în același timp. Putem să creștem nelimitat în felul acesta”- Andrei Roșu

Despre experiența cu Instant Factoring, Andrei spune că a fost cu siguranță pozitivă.

“Mă mir că nu apelează mult mai multe companii din zona de startup la această soluție. Într-adevăr există și un comision la factoring. Dar, alternativa ar fi să vii cu banii tăi sau ai acționarilor de acasă. Bani care sunt foarte scumpi. Noi ca să obținem finanțare pentru a cumpăra echipamente, am vândut o parte din firmă către investitori privați și cu banii respectivi am dus firma la un alt nivel. Poți merge și pe modelul asta de business, vânzând părți, dar la un moment dat rămâi fără nimic. Deci nu trebuie privit așa. Da, trebuie să dai un comision de x% la facturile respective. Dar alternativa care e? Să dai x% din firma. S-ar putea ca în 3-5 ani să regreți lucrul ăsta”.

“Toate ambarcațiunile sunt în siguranță în port, dar nu pentru asta au fost construite”

Și pentru că am vorbit de maratoane și ultramaratoane, despre bucuria, dar și provocarea de a fi părinte, despre obstacole din business și cum le putem depăși, a părut cel puțin natural să ajungem la frică. Pentru că în toate există o doză de frică. Dar ca să reușești, trebuie să găsești mecanismele potrivite pentru a o depăși.

“Ca orice om, am multe frici și fobii. În general, majoritatea fricilor sunt iraționale. Adică nu se materializează în mod realist. Și mi-am dat seama că sigur, zona de confort e foarte plăcută. E zona aia în care totul e foarte sigur, ai lucrurile sub control, e totul previzibil, știi ce te așteaptă. Dar asta nu e o zona în care să crești. Toate ambarcațiunile sunt în siguranță în port, dar nu pentru asta au fost construite. De asta oamenii urcă pe Everest, merg pe Luna, merg pe Marte. E ceva în noi care trebuie să exploreze ce se întâmplă în jurul nostru, dar și în interiorul nostru. Pentru că în momentul în care îți învingi frica, automat depășești niște bariere”, ne-a spus Andrei.

Atunci poți să devii mai mult, să fii mai mult, să ai mai mult. Descoperi că ești mult mai puternic decât crezi. Trebuie să îți creezi contextul în care a fi puternic e prima și ultima ta opțiune. Să ai obiective pentru care să te pregătești foarte bine și care să te transforme. Asta e partea frumoasă a obiectivelor mari. Și în business și în viața personală.- Andrei Roșu.

Articol susținut de Instant Factoring