„Trăim un moment în care ideea de familie este extrem de puțin respectată. Familia este și un construct cultural, dar are și un rol mai adânc, mai profund- acela de coeziune între părinți, între părinți și copii, între bunici și nepoți, coeziune pe care psihologii o numesc „atașament”, a spus vineri Constantin Bălăceanu-Stolnici la conferința „Sănătatea familiei și natalitatea”, desfășurat la Academia Română.

Constantin Bălăceanu StolniciFoto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea

La eveniment, unde demografi, antropologi, sociologi, istorici și academicieni au dezbătut problema demografică, riscurile sociale pe care aceasta le presupune și posibile soluții, nu a participat niciun reprezentant al Guvernului sau coaliției de guvernare.

Cel care a deschis lucrările sesiunii de vineri a fost Constantin Bălăceanu-Stolnici (care împlinește în iulie 100 de ani). Bălăceanu-Stolnici este medic neurolog, profesor de Neuropsihologie și Anatomie a Sistemului nervos, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România și al Academiei de Științe Medicale din România. Este, de asemenea, Director de Onoare al Institutului de Antropologie "Fr. I. Rainer" al Academiei Române și Președintele de Onoare al Societății Academice de Antropologie. Descendent al Bălăcenilor, veche familie boierească aparținând nobilimii pământene, căreia în secolul al XVII-lea aula imperială vieneză i-a conferit titlul de conte al Sfântului Imperiu Romano-German și i-a concesionat stema.

Ce a spus Constantin Bălăceanu-Stolnici în discursul său:

• Familia este un element extrem de important atât pentru psihologie, pentru medicină, pentru biologie, pentru științele sociale, pentru cele politice sau pentru economie. Familia este esențială pentru supraviețuirea societăților umane, pentru dezvoltarea lor biologică și culturală. Unul din rolurile familiei este să ajute la creșterea populației. Un alt rol extrem de important este educația copiilor, educația noii generații.

• Familia este și un construct cultural, dar are și un rol mai adânc, mai profund- acela de coeziune între părinți, între părinți și copii, între bunici și nepoți, coeziune pe care psihologii o numesc „atașament”. Atașamentele sunt mecanisme comportamentale bazate pe mecanisme biologice în care sistemul limbic are un rol important și la care se adaugă rolul unor hormoni (cum ar fi oxitocina, dar și alții. )De aceea familia este un produs a ceea ce am putea numi metaforic „inteligența naturii”.

• Dacă știi istorie- nu mă refer la istoria evenimentelor, ci la istoria mentalităților, istoria culturii- vedem cât de important a fost rolul familiei de-a lungul timpurilor. Și câtă grijă au avut în special elitele ca să cultive familia.

• În ultimii ani asistăm la o degradare a familiei. Această degradare a început odată cu emanciparea femeilor. Această emancipare a adus creșterea rolului lor în viața economic, socială, politică. Un progres foarte important, desigur. Dar pentru ideea de familie a fost o enormă pierdere.

• Un al element care a dus la degradarea familiei a fost revoluția anti-tradiționalistă dein anii 1969-1970, urmată de fenomenul hippie, fenomen în cadrul căruia familia a fost înlocuită de cu totul alte forme în care un rol important l-a avut eliberarea sexuală teribilismul comportamental și vestimentar, dar și cultivarea urii față de tot ce e tradițional.

• La aceste două elemente a contribuit și medicina prin două căi. Prima, apariția penicilinei. Penicilina a eliberat cuplurile de spaima sifilisului . Toate cuplurile erau terorizate de spaima sifilisului. Această spaimă era mult mai mare decât spaima de a avea SIDA în epoca noastră. Iar al doilea pilon al contribuției medicinei a fost apariția anti-conceptionalelor, care a permis cuplurilor să-și regleze fertilitatea.

• Această degradare a familiei se reflectă în multe locuri, dar poate cel mai important impact l-a avut în scăderea natalității. Nu doar în România, ci în multe țări. Din păcate, acest lucru este foarte grav și se datorește faptului că tinerii nu se mai căsătoresc sau o fac prea târziu ca să aibă timp să facă copii. Iar când fac copii, fac unul sau doi problema celui de-am treilea copil, care este salvatorul demografiei, aproape că nu se mai pune.

• Mă uit în analele familiei mele, care merg cu 1000 de ani în urmă,toate generațiile au făcut câte 8-10 copii. Această scădere de acum a natalității este extrem de gravă și de amenințătoare și se datorește în mare parte incapacității clasei politicii de a instaura politici de salvare a natalității. În al doilea rând, această decădere a familiei se datorează și degradării educației noilor generații.

• Generațiile noi nu mai sunt încadrate în societate. Se promovează un teribilism vestimentar , un teribilism comportamental și o agresivitate și o tendință de a face orice vor. Interpretează în felul lor sloganul Secolului Luminilor „Liberate, egalitate, fraternitate”.

• Păi noi nu trăim în libertate, ăsta e un lucru clar! Trăim într-o societate în care avem constrângeri. Legislative, reguli instituționale, de „legea pământului”, iar mai nou cu un nou sistem, mai periculos, cel al „politically correct”. De aceea e bine să ne amintim că trăim într-o societate încorsetată. Tinerii sunt victimele unei filosofii aberante, a unor birocrați ignoranți, ai unor psihologi superficiali...

• V-aș mai povesti că atât soră-mea cât și eu am fost bătuți la fund când eram copii. Iar bătaia aceasta ăși avea rolul ei, extrem de important. În primul rând, să știm că atunci când luăm o decizie greșită vom fi pedepsiți, iar al doilea lucru, să știm că nu suntem liberi să facem chiar orice. Indulgența prea mare față de copii duce la apariția unei clase de copii care își fac de cap sfidează regulile societății și în același timp încurajează această dramatică deviere de la viața reală la una virtuală. Asistăm în cadrul acestei civilizații „tehnice” la o dependență a copiilor , a tinerilor în general, de spațiul virtual. Asta pe lângă cealaltă dependență, de droguri.

• Iar toate aceste lucruri se întâmplă datorită decăderii familiei, datorită claselor politice care nu au instaurat sisteme educative ineficiente, dar și datorită presei, care nu își face datoria. Presa noastră nu trăiește pentru a informa, ci trăiește pentru a face bani și rating, promovând teribilul dicton ”O știre pozitivă nu e o știre!„ Biserica și-a pierdut și ea prestigiul. În comunism, au fost preoți băgați în pușcării, biserici au fost dărâmate, au fost credincioși care au avut mult de suferit, dar Biserica nu a fost umilită.

• Oare această programare a inculturii în școli, a disprețului, nu face parte dintr-o intenție a clasei politice de a-și crea o castă o generație de oameni care să nu-i perturbe, să nu-i controleze și să-i lase să-și facă toate capriciile...?