Luna aprilie a fost în România mai rece decât de obicei, a plouat mult în Moldova și Dobrogrea, dar au fost și zone întinse cu puține precipitații. A fost foarte mare diferența între locurile cu cele mai multe precipitații și cele cu foarte multă ploaie și ninsoare, arată datele ANM.

Statie meteoFoto: Shutterstock

A fost depășit și un record meteo vechi de peste 80 de ani. La Iași, cantitatea de precipitații a totalizat în aprilie 136,1 mm, ceea ce înseamnă de peste trei ori mai mult decât normalul. Media pentru aprilie la Iași este 48 mm, iar în 1937 totalul fusese 119 mm.

Tot la Iași fusese depășit un record vechi de 102 ani în incredibila lună ianuarie 2023: +19,4 C, față de +15,5 C la 1921.

Cea mai mare cantitate de precipitații din aprilie s-a înregistrat la stația meteo Bâlea-Lac, respectiv 187,8 mm. Cea mai mare cantitate de precipitații înregistrată în 24 de ore a fost de 61,9 mm, la stația Bârnova (radar). Cea mai mică valoare a cantității lunare de precipitații din aprilie 2023 a fost de 14,4 mm, la stația meteorologică Sânnicolau Mare.

Temperatura medie a lunii aprilie 2023 a avut valori cuprinse între -5,2 °C, la stația meteorologică Vf. Omu și 11,5 °C, la stațiile meteorologice Calafat, Turnu Măgurele și Zimnicea.

Abaterea temperaturii medii a aerului din luna aprilie 2023 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020) a fost negativă în toată țara. Cele mai mari valori ale abaterii, peste 2 ⁰C, s-au înregistrat în Banat și Crișana, dar și la unele stații meteorologice din Moldova, Transilvania și din zona montană. Cea mai mare valoare s-a înregistrat la stația meteorologică Șiria, 2,9 °C.

Cantitatea totală de precipitații din luna aprilie 2023 a avut valori mai mari de 50 mm în cea mai mare parte a țării. Cantitatea lunară de precipitații a depășit 100 mm local, în Moldova, Dobrogea și în Carpați. Izolat, în estul Moldovei și în Munții Făgăraș, aceasta a depășit 150 mm. Cele mai mici valori, sub 30 mm, s-au înregistrat pe areale extinse din Crișana și local, în Banat și Maramureș.

Abaterea cantității de precipitații din luna aprilie 2023 față de mediana intervalului de referință standard (1991-2020), calculată în procente, a fost pozitivă în cea mai mare parte a țării. Cele mai ridicate valori, peste 100%, s-au înregistrat în Dobrogea, Delta Dunării, pe areale extinse din Moldova, în unele zone montane și local, în Muntenia.

Cea mai mare valoare a abaterii pozitive a fost 394%, la stația meteorologică Gura Portiței. Cea mai mare valoare a abaterii negative a fost 60,4 %, la stația meteo Borod.

Analizând încadrarea în clase de severitate a anomaliilor pluviometrice din luna aprilie 2023, se observă că regimul pluviometric a fost excedentar, foarte excedentar și extrem de excedentar în Dobrogea și Delta Dunării, în cea mai mare parte a Moldovei, pe areale extinse din Muntenia, în unele zone montane și local sau izolat, în Banat și Oltenia.

Acesta a fost deficitar și foarte deficitar preponderent în jumătatea vestică a țării, dar și pe areale extinse din Transilvania și Oltenia.

În luna aprilie 2023 a fost depășită cantitatea lunară de precipitații, maximă absolută, la patru stații meteorologice și cantitatea de precipitații căzută în 24 de ore, maximă absolută, la trei stații.