Meteorologii au emis, duminică seară, atenţionări nowcasting de vânt puternic pentru judeţele Caraş-Severin, Sibiu şi Timiş. Rafalele pot ajunge la 70 de kilometri la oră în zonele joase şi peste 90 de kilometri la oră la munte.

Indicator de vânt puternicFoto: Miguel Perfectti / Alamy / Alamy / Profimedia

Una dintre atenţionări vizează judeţul Timiş, localităţile: Deta, Gătaia, Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Liebling, Jamu Mare, Denta, Sacoşu Turcesc, Banloc, Giulvăz, Tormac, Uivar, Moraviţa, Voiteg, Ghilad, Birda, Livezile, Foeni, Otelec, Pădureni, Niţchidorf, Parţa, Giera.

”Se vor semnala intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 55...60 km/h”, anunţă ANM.

O altă atenţionare a fost emisă pentru judeţul Sibiu, localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Boiţa.

Aici meteorologii anunţă intensificări ale vântului care vor depăşi la rafală 55...65 km/h.

De asemenea, este sub cod galben judeţul Caraş-Severin.

”Se vor semnala: intensificări temporare ale vântului care vor depăşi la rafală 60...70 km/h, iar la peste 1800 m vor fi viteze de peste 90 km/h”, anunţă ANM.