Un adolescent de 17 ani din Segarcea Vale, judeţul Teleorman, a fost dus la spital, sâmbătă seară, după ce s-a urcat pe bara transversală a unei porţi de fotbal şi a căzut cu ea, relatează News.ro.

Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com

„La data de 13 mai, a.c., ora 18.30, poliţiştii au fost sesizaţi prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de către un cetăţean cu privire la faptul că, pe terenul de fotbal din comuna Segarcea Vale, ar fi căzut un copil”, a transmis, sâmbătă seară, Poliţia Judeţeană Teleorman.

Sursa citată a precizat că, ajunşi la locul sesizării, poliţiştii au flat că un adolescent de 17 ani, din comuna Segarcea Vale, în timp ce se afla pe terenul sintetic de fotbal, s-ar fi urcat pe bara transversală a porţii de fotbal, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi căzut cu aceasta.

”În urma evenimentului a rezultat vătămarea tânărului, fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a mai precizat sursa citată.

Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.