Meteorologii anunţă strat consistent de zăpadă la altitudini mari în Carpaţii Meridionali şi Occidentali, ajungând la 240 de centimetri la Vârful Omu. La Bâlea Lac, stratul de zăpadă măsoară aproape doi metri şi sunt aşteptate precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. La Rânca ninge abundent, sâmbătă dimineaţă, circulaţia în zonă derulându-se în condiţii de iarnă.

Zăpadă pe munteFoto: AGERPRES

Potrrivit ANM, stratul de zăpadă din platforma staţiilor meteorologice era consistent, vineri după-amiază. Astfel, se înregistrau 240 cm la Vf. Omu, 192 cm la Bâlea-Lac, 77 cm la Vf. Ţarcu, 159 cm la Vf. Călimani, 40 cm la Ceahlău-Toaca, 28 cm la Vf. Iezer, 24 cm la Vf. Lăcăuţi.

În Munţii Făgăraş şi Bucegi, până luni, este risc însemnat de producere a avalanşelor.

”La peste 1800 m, stratul este umezit în profunzime, iar în strat temperatura este constantă şi apropiată de 0 grade Celsius (izotermie). La suprafaţă se întâlneşte un strat mai recent, instabil în primii 10-20 cm (...) Stratul superior, umed şi instabil, poate aluneca cu uşurinţă peste crustele mai vechi, mai ales pe pantele suficient de înclinate, iar în unele cazuri pot fi antrenate şi straturile mai vechi, aflate dedesubt, avalanşele putând coborî până la altitudini mai mici de 1800 m. Se pot astfel declanşa spontan avalanşe de dimensiuni medii şi izolat mari, riscul fiind amplificat chiar şi la supraîncărcări slabe”, se arată în buletinul de specialitate emis de către meteorologi.

Sâmbătă şi în următoarele zile, cu frecvenţă mai mare în Carpaţii Occidentali şi în vestul celor Meridionali, se vor semnala averse moderate de ploaie ce vor fi însoţite şi de descărcări electrice, gradul de instabilitate fiind în creştere în cursul zilelor de duminică şi luni, când pe arii restrânse se pot cumula 15-20 l/mp.

”În cursul zilei de sâmbătă, în zonele înalte precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în special la altitudini de peste 1800 m. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări temporare de 70-80 km/h în zonele înalte din sector sud-estic, mai ales în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Trecător se va semnala ceaţă”, anunţă meteorologii.

În zona Rânca, sâmbătă dimineaţă ninge, circulaţia derulându-se în condiţii de iarnă.