​Europarlamentarul Dragoș Pîslaru susține că planul României pentru a accesa 1,4 miliarde de euro pentru capitolul verde al PNRR denumit REPowerEU a fost respins de Comisia Europeană.

Romania-Uniunea EuropeanaFoto: Dreamstime

„Guvernul României a avut timp până la 30 aprilie să depună capitolul REPowerEU la Comisia Europeană și să spună cum plănuiește să investească cei 1.4 mld eur. Într-o totală lipsă de transparență și pe repede înainte, Guvernul a transmis o varianta neoficială a capitolului, cerând finanțare pentru proiecte venite pe filieră de partid, precum: investiții ineficiente pe lacuri aflate în fiefurile PSD-PNL din Oltenia sau pe canalele de irigații din Brăila pentru a servi clientela locală sau investiții ale companiilor de stat, inclusiv cele care au fost exceptate de impact de mediu într-un mod abuziv. Ca răspuns, Comisia Europeană a respins aceste propuneri politice ale Guvernului pentru

RePowerEU”, se arată într-un comunicat de presă al REPER, al cărui co-președinte este europarlamentarul.

„Comisia Europeană a aprobat doar investițiile legate de eficiență energetică și care ajută gospodăriile și antreprenorii să își reducă facturile - adică exact ce am transmis împreună cu partidul Reper ca soluții. Am cerut 1 miliard pentru casele românilor și micii antreprenori. Acum, când Comisia a respins bazaconiile pe care voia Guvernul să le facă cu bani europeni, poate că, în sfârșit coaliția se va hotărî să ne asculte, pe cei care știm cum trebuie implementat REPower, și să se gândească și la români”, a declarat Pîslaru care a fost și coraportor pentru REPowerEU.

Foto: Dreamstime.com